StiripesurseDiasporaCharles Michel, liderul nesperat

Charles Michel, liderul nesperat

Publicat:

Scurta, însă intensa carieră politică a liberalului Charles Michel, cel mai tânăr prim-ministru al Belgiei în mai mult de un secol şi jumătate, l-a făcut un lider nesperat în ţara sa şi acum în Uniunea Europeană, după ce a fost desemnat pentru postul de preşedinte al Consiliului European, pe care l-a preluat de la polonezul Donald Tusk, comentează vineri agenţia EFE, potrivit agerpres.

El a apărut ca alternativă pentru acest post la finalul negocierilor maraton desfăşurate în iunie de şefii de stat sau de guvern din ţările UE pentru numirea preşedinţilor principalelor instituţii comunitare. O succesiune de evoluţii au jucat în favoarea sa, fiind de menţionat consolidarea liberalilor europeni la alegerile europarlamentare din luna mai, retragerea unor nume vehiculate printre favoriţii la preluarea şefiei Consiliului European, precum daneza Margrethe Vestager sau olandezul Mark Rutte, şi chiar eşecul conaţionalului său Guy Verhofstadt de a obţine preşedinţia Parlamentului European.

Citește și : SUA minimizează criticile lui Macron la adresa NATO

Hotărâtoare în numirea lui Charles Michel ca preşedinte al Consiliului European a fost însă susţinerea din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, cu care împărtăşeşte aceeaşi viziune asupra liberalismului.

Un atu pentru Charles Michel a fost şi calitatea sa de bun negociator, esenţială pentru un post în care trebuie să concilieze viziunile diferite ale liderilor statelor UE. El şi-a dovedit această calitate în ţara sa, unde în anul 2014 la vârsta de numai 38 de ani a ajuns premier din poziţia de candidat al consensului, deşi partidul său încheiase alegerile abia pe locul trei. Michel şi-a dovedit apoi această abilitate şi prin modul în care a gestionat delicata situaţie creată de veto-ul opus de regiunea valonă faţă de acordul de comerţ liber dintre UE şi Canada (CETA).


Francofon din naştere, Charles Michel vorbeşte fluent şi limba olandeză şi o parte a studiilor superioare le-a urmat la o facultate de drept din Amsterdam. Interesul pentru politică l-a preluat de la tatăl său, Louis Michel, fost ministru belgian de externe şi de două ori comisar european.

În cariera sa politică, în care înainte de a deveni premier a ocupat posturi de ministru şi în administraţia locală, ”momentul negru”, după cum el însuşi l-a descris, au fost atentatele jihadiste comise la Bruxelles pe 22 martie 2016, soldate cu 32 de morţi şi 324 de răniţi. În zilele ulterioare atacului, ministrul de interne Jan Jambon şi cel al justiţiei Koen Geens şi-au dat demisiile asumându-şi ”responsabilitatea politică”, dar Charles Michel le-a respins, apreciind că nu era momentul potrivit pentru asemenea gesturi, dată fiind nevoia gestionării acelei crize.

Citește și : Olanda sprijină misiunea UE în zona Golfului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.