StiripesurseȘtirile zileiChina denunţă o ingerinţă a PE în Hong Kong

China denunţă o ingerinţă a PE în Hong Kong

Publicat:

China a denunţat vineri rezoluţia Parlement European ce condamnă represiunea din Hong Kong, Beijingul apreciind că este vorba despre un amestec ”flagrant” în afacerile sale interne, transmite AFP, potrivit agerpres.

Purtătoarea de cuvânt al MAE chinez, Hua Chunying (foto), a făcut un apel către eurodeputaţi de a ”admite faptul că Hong Kong a fost restituit Chinei” de Regatul Unit în 1997.

Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Potrivit reprezentantei diplomaţiei chineze, unii eurodeputaţi au ”amestecat binele şi răul” recurgând la ”o ingerinţă flagrantă în afacerile Hong Kong-ului, care aparţine Chinei”.

Parlamentul European trebuie să ”înceteze orice formă de ingerinţă”, a subliniat Hua Chunying în faţa jurnaliştilor.


Eurodeputaţii au adoptat joi, cu 597 voturi pentru, 17 voturi împotrivă şi 61 de abţineri, o rezoluţie care condamnă reprimarea activiştilor pro-democraţie din Hong Kong şi apreciază că recentul acordul UE-China privind investiţiile pune în pericol credibilitatea Europei în materie de drepturi ale omului.

Textul rezoluţiei cere eliberarea imediată şi necondiţionată a reprezentanţilor opoziţiei democrate şi a activiştilor arestaţi în Hong Kong în primele două săptămâni ale acestui an, precum şi a tuturor celor deţinuţi anterior pentru acuzaţia de subminare, formulată în conformitate cu Legea privind securitatea naţională pentru Hong Kong.

Acelaşi lucru este valabil pentru toţi protestatarii, activiştii şi membrii opoziţiei paşnici ce au fost arestaţi pe motive politice. Printre aceştia se află Joshua Wong, Ivan Lam şi Agnes Chow, fiind necesar să se renunţe la toate acuzaţiile contra lor, susţin eurodeputaţii.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

De asemenea, PE le solicită ţărilor membre să ia în considerare introducerea unor sancţiuni punctuale contra unor persoane din Hong Kong şi China, printre care lidera executivului hongkonghez Carrie Lam, în conformitate cu Regimul global de sancţiuni privind drepturile omului al UE.

Autonomia regiunii Hong Kong a fost garantată prin acordul ‘O ţară, două sisteme’ inclus în Declaraţia comună semnată în 1984 de premierii britanic şi chinez de la acea vreme, Margaret Thatcher şi Zhao Ziyang. După ce a fost concesiune britanică timp de 99 de ani, Hong Kong a revenit sub autoritatea Beijingului în 1997, ca regiune semiautonomă cu sisteme administrativ, juridic şi economic diferite de cele din China continentală. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.