StiripesurseȘtirile zileiChina se simte CALOMNIATĂ de Antony Blinken

China se simte CALOMNIATĂ de Antony Blinken

Publicat:

China s-a considerat “calomniată” vineri de discursul şefului diplomaţiei americane Antony Blinken, care a apreciat că Beijingul comportă “riscul cel mai serios de repunere în discuţie a ordinii internaţionale”, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Scopul discursului (lui Blinken) a fost de “a limita şi bloca dezvoltarea Chinei şi de a menţine hegemonia şi puterea americane”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Wang Wenbin.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

Într-un discurs foarte aşteptat cu privire la China, secretarul de stat american a apreciat joi că Washingtonul este angajat într-o viguroasă competiţie cu Beijingul în scopul de a menţine ordinea mondială, însă a dezminţit că SUA ar dori să intre într-un nou “război rece”.

Acest discurs “a răspândit informaţii false, a exagerat ameninţarea chineză, el s-a amestecat în problemele interne ale Chinei şi a calomniat politica sa atât internă, cât şi externă”, a denunţat Wang în faţa presei. “China îşi exprimă puternica nemulţumire şi ferma sa opoziţie”, a adăugat el.


Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Intervenţia lui Blinken a repus China în centrul preocupărilor geopolitice ale SUA, după mai multe luni monopolizate de războiul din Ucraina.

“China este singura ţară care are atât intenţia de a remodela ordinea internaţională şi tot mai multe mijloace de a o face pe plan economic, diplomatic, militar şi tehnologic”, a afirmat secretarul de stat american. “Viziunea Beijingului ne-ar îndepărta de valori universale care au stat la baza unei mari părţi a progresului mondial în ultimii 75 de ani”, a adăugat Blinken.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.