StiripesurseSintezeCirculaţia trenurilor din Iran, afectată de atacuri cibernetice

Circulaţia trenurilor din Iran, afectată de atacuri cibernetice

Publicat:

Serviciile feroviare din Iran au fost întârziate vineri de posibile atacuri cibernetice, hackerii difuzând numărul de telefon al biroului liderului suprem drept număr pentru obţinerea de informaţii, relatează media de stat din Iran, citată de Reuters, potrivit agerpres

Trenurile au avut întârzieri sau au fost anulate iar funcţionarea caselor de bilete, site-ul căilor ferate naţionale şi serviciile de marfă au fost afectate, “în gările din întreaga ţară producându-se un haos fără precedent”, a relatat postul de stat IRIB.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

O informare de pe tabelele electronice din gări le cerea călătorilor să sune pentru informaţii la un număr care aparţinea de fapt biroului liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, relatează IRIB şi agenţia semioficială Fars.

“Mari întârzieri din cauza atacurilor cibernetice”, se menţiona într-un alt anunţ de pe tabelele electronice din gări, mai scrie Fars.


Mai târziu, IRIB a citat un purtător de cuvânt al căilor ferate iraniene care a afirmat că tehnicienii verifică disfuncţionalităţile şi a negat că au existat întârzieri majore.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.