StiripesurseDiasporaÎn ciuda declaraţiilor categorice ale lui Salvini, peste 500 de migranţi...

În ciuda declaraţiilor categorice ale lui Salvini, peste 500 de migranţi au fost debarcaţi în Sicilia

Publicat:

Nava Diciotti a Gărzii de coastă italiene a sosit marţi seara în portul Pozzallo (în sudul Siciliei), unde urma să debarce peste 500 de migranţi, între care 40 salvaţi în urmă cu o săptămână în largul Libiei de o navă a marinei americane, informează AFP, potrivit agerpres.

“Diciotti a acostat în cele din urmă la Pozzallo, ajutând astfel 522 de persoane”, a indicat într-o postare pe Twitter Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Citeşte şi: O explozie ‘minoră’ a provocat evacuarea unei staţii de metrou din Londra – VIDEO

“Ei au fost ajutaţi în diverse operaţiuni, 42 dintre ei supravieţuind înecului şi având nevoie urgentă de îngrijiri medicale şi de asistenţă psihologică”, a adăugat agenţia ONU, care afirmă că este alături de autorităţile italiene şi de organizaţiile umanitare.

Zece dintre aceşti migranţi foarte deshidrataţi, între care şase copii, trei femei şi un bărbat, fuseseră anterior aduşi cu prioritate la Pozzallo şi încredinţaţi Crucii Roşii italiene.


Nu se ştie dacă ei făceau parte din grupul din 40 de migranţi salvaţi în largul Libiei marţea trecută şi care au petrecut apoi o săptămână pe mare, mai întâi pe USNS Trenton, o navă de mare viteză a marinei americane, iar apoi la bordul vasului Diciotti pe care au fost în cele din urmă transportaţi. În cursul salvării lor, 12 corpuri neînsufleţite au fost de asemenea reperate de echipajul de Trenton, care a preferat totuşi salvarea supravieţuitorilor, conform unui comunicat al marinei americane.

Nava ONG Sea Watch, chemată în ajutor, se afla în apropiere şi şi-a oferit sprijinul cu condiţia să poată acosta cu aceşti migranţi într-un port italian, ceea ce autorităţile italiene au refuzat.

Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Matteo Salvini, ministru de interne şi noul om forte al politicii italiene, a declarat clar că va fi de acum înainte imposibil navelor organizaţiilor neguvernamentale care vin în ajutorul migranţilor aflaţi în dificultate în largul coastelor Libiei să-şi debarce “încărcătura umană” în porturile italiene.

Conform acestor noi directive, nava umanitară Aquarius, cu 630 de migranţi la bord, fusese constrânsă să rămână în largul coastelor malteze înainte de a se îndrepta spre Spania, unde a acostat duminică după o săptămână de peregrinări pe mare.

Noul ministru de interne italian, care şi-a preluat atribuţiile la 1 iunie, acuză ONG că se fac complice ale traficanţilor care operează în Libia.

Citeşte şi: Senatul canadian LEGALIZEAZĂ canabisul

Justiţia italiană a clasat totuşi marţi, în lipsă de probe, un dosar în care două organizaţii neguvernamentale, între care Sea Watch, erau acuzate că au legături cu aceşti traficanţi şi că au favorizat imigraţia clandestină în Italia.

“Vrem să punem capăt acestui trafic cu fiinţe umane şi dacă există alte nave, alte ONG-uri sub pavilion străin, noi ne vom menţine acelaşi raţionament”, a afirmat Salvini în weekendul trecut.

Acesta a promis marţi că Italia va prezenta o propunere în materie de politică migratorie partenerilor săi europeni în “două-trei zile”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.