StiripesurseȘtirile zileiComisia Europeană va prezenta o comunicare privind extinderea Schengen

Comisia Europeană va prezenta o comunicare privind extinderea Schengen

Publicat:

Comisia Europeană ar urma să discute miercuri, în Colegiul Comisarilor, o comunicare cu privire la extinderea Spaţiului Schengen, conform agendei oficiale a executivului comunitar, transmite agerpres.

Potrivit unor surse europene, comunicarea Comisiei va analiza stadiul pregătirii României, Bulgariei şi Croaţiei pentru aderarea la spaţiul european de liberă circulaţie şi se bazează pe raportul misiunilor recente voluntare de evaluare.

Citește și: Mesaj ferm de pe front: armata ucraineană NU acceptă negocieri cu Rusia!

Preşedinţia cehă a Consiliului UE a indicat că doreşte ca cele trei ţări să adere la Schengen împreună şi şi-a înscris acest subiect în agendă. Este de aşteptat ca votul Consiliului UE pe acest subiect să aibă loc pe 9 decembrie.

Până acum nu a existat niciun anunţ public din partea vreunui membru Schengen care să se opună prin veto aderării Croaţiei. În schimb, Olanda continuă să pună sub semnul întrebării pregătirea Bulgariei şi României.


Aderarea de noi state la Spaţiul Schengen necesită o decizie unanimă.

Citește și: Zelenski cere ‘G19’ să se unească pentru a pune capăt războiului Rusiei şi propune un plan de pace în 10 puncte

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.