StiripesurseDiasporaConcluzii preliminare în disputa CE cu Varşovia: 'Niciun progres!'

Concluzii preliminare în disputa CE cu Varşovia: ‘Niciun progres!’

Publicat:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu a putut constata vreun progres în diferendul privind statul de drept în Polonia, la capătul întâlnirii avute luni la Varşovia cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fără a lua întrebări de la jurnalişti, cei doi oficiali au făcut declaraţii foarte scurte, spunând amândoi că vor să continue “dialogul constructiv pentru găsirea unei soluţii”.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin trei oameni au murit – VIDEO

Conservatorii polonezi, la putere din toamna lui 2015, sunt într-o lungă dispută cu Comisia Europeană pe subiectul reformelor lor controversate privind sistemul judiciar.

Temându-se că puterea politică de la Varşovia ar putea influenţa puterea judiciară, Bruxellesul a declanşat la sfârşitul lunii decembrie faza preliminară a unei proceduri inedite – Articolul 7 din Tratat – care, teoretic, ar putea duce la o suspendare a dreptului de vot al Poloniei în cadrul UE.


Timpul presează, deoarece la 3 iulie, o lege privind Curtea Supremă, deja votată şi semnată de preşedintele Andrzej Duda, va intra în vigoare. Ea ar putea permite încetarea prematură a mandatului câtorva zeci de judecători cu vârste de peste 65 de ani ai Curţii Supreme, ceea ce este considerat de către Bruxelles o linie roşie de netrecut.

Timmermans, care a părut stresat, potrivit jurnaliştilor prezenţi, a spus că a avut cu Morawiecki “o discuţie foarte constructivă privind problemele legate de statul de drept”.

“Mi-a împărtăşit unele informaţii pentru a fi studiate. O voi face şi voi continua dialogul nostru constructiv în vederea rezolvării problemei. Sunt pregătit să lucrez cu dumnealui şi cu guvernul în căutarea unei soluţii satisfăcătoare”, a adăugat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Citeşte şi: O camionetă a intrat cu viteză în mulţime la un festival de muzică din Olanda

La rândul său, Morawiecki a afirmat că există “diferite forţe” – pe care nu le-a precizat – care spun că nu trebuie făcut “niciun compromis”. El a salutat faptul că Frans Timmermans “nu reprezintă o astfel de poziţie”.

“Încercăm să găsim o înţelegere, luând în acelaşi timp în considerare necesitatea de a reforma sistemul judiciar” polonez, a mai spus premierul.

O audiere oficială a Poloniei este prevăzută la 26 iunie în Luxemburg în cadrul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor europene din UE.

În iulie, premierul polonez este invitat în Parlamentul European la Strasbourg pentru a-şi exprima poziţia privind viitorul Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.