StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud a efectuat un tir de test cu prima...

Coreea de Sud a efectuat un tir de test cu prima sa rachetă balistică mare-sol

Publicat:

Coreea de Sud a efectuat un tir de test cu o rachetă balistică strategică mare-sol (MSBS) de fabricaţie proprie, a anunţat marţi agenţia de presă sud-coreeană, subliniind dorinţa Seulului de a-şi consolida apărarea împotriva Coreii de Nord, deţinătoare de arme nucleare, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Agenţia sud-coreeană pentru dezvoltarea apărării a efectuat săptămâna trecută teste de lansare a MSBS de pe un nou submarin de 3.000 de tone dezvoltat local şi echipat cu şase tuburi de lansare verticale, a relatat Yonhap, care citează surse militare anonime.

Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

MSBS ar fi o variantă a rachetei balistice sud-coreene Hyunmoo-2B, cu o rază de acţiune de 500 de km, şi va fi produsă în număr mare după o nouă serie de teste, adaugă agenţia de presă.

Phenianul încearcă de asemenea de mult timp să dezvolte o tehnologie de MSBS şi a prezentat patru rachete de acest tip în timpul unei defilări militare sub privirile liderului Kim Jong Un în ianuarie, agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA spunând că sunt “cele mai puternice arme din lume”.


Însă atunci când Phenianul a publicat fotografii cu tiruri submarine, observatorii au văzut că de fapt ar fi vorba de lansări de pe o platformă imobilă sau o barjă submersibilă, şi nu de pe un submarin.

Odată cu testul de săptămâna trecută, Coreea de Sud intră în grupul restrâns de ţări care deţin tehnologia MSBS.

Luni, Seulul a alocat aproape 1.500 de miliarde de woni (1,1 miliarde de euro) pentru cercetare şi dezvoltare militară într-un proiect de buget pe 2022 transmis Parlamentului.

Dacă va fi adoptat, ar reprezenta o creştere de 76% a bugetului pentru cercetare al Administraţiei programului de achiziţii al Ministerului Apărării, care va fi folosită pentru “a dezvolta activ tehnologii de avangardă şi de viitor”, se arată într-un comunicat de presă.

Phenianul încearcă la rândul său să îşi îmbunătăţească forţa submarină.

În ianuarie, Kim Jong Un a anunţat în faţa Congresului Partidului Muncitorilor că Phenianul a finalizat planurile pentru un submarin cu propulsie nucleară.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Ar fi nevoie cu siguranţă de mai mulţi ani pentru a pune în funcţiune un astfel de dispozitiv, însă experţii apreciază că ar fi o etapă strategică ce ar schimba datele problemei, permiţând Phenianului să lanseze un atac surpriză de pe mare, chiar şi în caz de distrugere a forţelor sale terestre.

În 2019, au fost publicate fotografii cu Kim lângă o clădire uriaşă cu ocazia inspectării unui nou submarin.

Media de stat au dat asigurări că acesta va fi desfăşurat în curând în mare, fără a oferi detalii despre capacităţile sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.