StiripesurseȘtirile zileiUn cunoscut avocat chinez a fost condamnat la închisoare

Un cunoscut avocat chinez a fost condamnat la închisoare

Publicat:

Avocatul chinez Jiang Tianyong, un proeminent apărător al drepturilor omului, a fost condamnat marţi la doi ani de închisoare pentru ‘incitare la subminarea’ puterii de stat de un tribunal din Changsha, transmit AFP, dpa şi Reuters, remarcând un nou semn al înăspririi poziţiei Beijingului faţă de activişti pentru drepturile omului, după cum relatează şi agerpres.

Avocatul Jiang Tianyong, 46 de ani, s-a ocupat în trecut de mai multe cazuri sensibile, precum cele ale adepţilor mişcării religioase interzise Falun Gong, ale unor militanţi tibetani sau ale unor victime ale unui scandal cu lapte contaminat.

În 2009 i s-a retras dreptul de practică, iar la sfârşitul lui 2016 a dispărut subit, reapărând la procesul deschis în luna august. El şi-a recunoscut atunci vinovăţia, dar activişti pentru drepturilor omului au declarat că mărturia a fost obţinută prin coerciţie.

Citeşte şi: Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci şi l-a ‘felicitat’ pentru rezultatele în lupta împotriva terorismului

Diplomaţilor străini care au încercat să asiste la proces – care ar fi trebuit să fie unul public – nu li s-a permis accesul în sala de tribunal.


Într-o înregistrare video postată marţi pe site-ul tribunalului din Changsha, Jinag apare încadrat de doi poliţişti în faţa unui judecător care pronunţă verdictul.

După un proces calificat de organizaţia Amnesty International drept ‘simulacru’, instanţa l-a găsit vinovat pe Jiang de ‘incitare la subminarea’ puterii de stat şi de defăimare împotriva guvernului, acuzându-l de asemenea pentru călătoriile în afara Chinei şi contactele cu organizaţii străine.

‘Jiang Tianyong este de multă vreme influenţat de forţe antichineze’, a declarat judecătorul.

În opinia lui William Nee, cercetător la Amnesty International, verdictul este un ‘exemplu perfect al persecutării sistematice’ a militanţilor pentru drepturilor civile, şi unul menit să-i ‘sperie’ pe alţii.

Probele administrate de procurori au constat în câteva comentarii critice pe reţelele de socializare, participarea la sesiuni de formare în străinătate şi sprijin acordat altor militanţi încarceraţi. Or, ‘aceasta este ceea ce fac numeroşi activişti’, a comentat William Nee.

Citeşte şi: INCENDIU puternic la Londra. O femeie a murit – FOTO/VIDEO

Jiang Tianyong a dispărut în noiembrie 2016 între Beijing şi Changsha, unde se deplasase pentru a afla veşti despre Xie Yang, un alt avocat apărător al drepturilor civile. Acesta fusese arestat în vara lui 2015 într-o operaţiune care a vizat circa 200 de avocaţi, jurişti şi militanţi care se ocupau de dosare sensibile.

Jiang încerca să informeze străinătatea despre soarta acestor persoane şi discutase cu experţi ai ONU despre situaţia drepturilor omului în China.

Soţia lui Jiang, Jin Bianling, aflată în exil în SUA din 2013, a denunţat marţi verdictul, precizând că niciunul din avocaţii pe care i-a angajat pentru a-i apăra soţul nu l-au putut întâlni pe acesta. ‘Nu recunosc şi nici nu accept acest verdict. Jiang Tianyong este nevinovat’, a declarate ea pentru Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Postul vamal Cahul, blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri

Postul vamal Cahul este blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri. Autoritățile competente se află la fața locului pentru menținerea ordinii publice și...

Ungaria frânează aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE

Ungaria a amânat un pas procedural important pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova. Kievul și Chișinăul au făcut...

Starea de alertă în sectorul energetic a încetat

Starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile, a încetat astăzi. Centrul Național de...

Guvernul introduce reguli unitare de integritate academică în instituțiile de învățământ superior

Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior, un document care aduce reguli noi pentru prevenirea și combaterea fraudelor academice....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.