StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR cu magnitudinea de 7,3 în Peru

CUTREMUR cu magnitudinea de 7,3 în Peru

Publicat:

Un seism puternic s-a produs duminică dimineaţă într-o regiune de coastă din sudul statului Peru, au anunţat reprezentanţii Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey – USGS, n.r.). Deşi nu au fost raportate deocamdată victime, cutremurul a cauzat pagube materiale minore, informează Reuters.

Cutremurul de pământ s-a produs la ora 09.18 GMT la o adâncime de 10 kilometri, a precizat USGS. Potrivit Insitutului Guvernamental de Geofizică din Peru, seismul a avut magnitudinea de 6,7, iar epicentrul s-a aflat în Lomas, o localitate din Arequipa, o regiune din sudul statului Peru, conform agerpres .

Agenţiile de presă internaţionale au anunţat iniţial că magnitudinea seismului a fost de 7,3.

Autorităţile maritime peruane afirmă că seismul nu a produs un tsunami pe coastele acestui stat din America de Sud.

Iniţial, Pacific Tsunami Warning Centre anunţase că era posibil “să apară valuri periculoase de tip tsunami în regiunile de coastă aflate la o distanţă de 300 de kilometri faţă de epicentrul seismului”.


Yamila Osorio, guvernatorul din Arequipa, a dezvăluit pe Twitter că, deocamdată, nu au fost raportate victime, ci doar câteva pagube materiale minore, inclusiv la nivelul unor porţiuni din câteva drumuri naţionale.

Locuitorii din Lomas au fost evacuaţi, a precizat Yamila Osorio

 

Citește și : Portugalia : Incendiu într-un centru de recreere. Opt morţi și zeci de răniți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.