StiripesurseȘtirile zileiCyril Ramaphosa: 'Suntem încă departe de adevărata reconciliere!'

Cyril Ramaphosa: ‘Suntem încă departe de adevărata reconciliere!’

Publicat:

Africa de Sud mai are încă mult de făcut până va ajunge la o adevărată reconciliere, a declarat luni preşedintele Cyril Ramaphosa în timp ce ţara marchează Ziua Reconcilierii, relatează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

“Africa de Sud de astăzi încă suferă de efectele secolelor de discriminare, deposedare şi dezvoltare inegală”, a spus Ramaphosa în discursul său către naţiune.

Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

Rasismul şi bigotismul nu mai definesc Africa de Sud, dar “mai avem încă mult de mers”, a adăugat preşedintele.

Potrivit sondajului Barometrul de reconciliere sud-africană 2019, o mare majoritate a sud-africanilor sunt de acord că ţara este încă departe de reconciliere în ciuda sfârşitului apartheidului acum 25 de ani.


Dintre respondenţii intervievaţi în sondaj, puţin peste jumătate consideră că Africa de Sud a înregistrat progrese în ceea ce priveşte reconcilierea începând din 1994, când s-a pus capăt apartheidului.

Cei mai mulţi respondenţi sunt de acord că reconcilierea este imposibilă atât timp cât continuă corupţia, partidele politice seamănă diviziune, cei care au fost afectaţi de apartheid continuă să fie săraci, violenţa pe bază de gen rămâne, potrivit sondajului realizat de Institutul pentru Justiţie şi Reconciliere.

Acest lucru confirmă că adevărata reconciliere nu se referă doar la coeziunea socială, ci şi la transformarea economică şi politică, a declarat Ramaphosa ca răspuns la sondaj.

“De când ne-am atins democraţia, oamenii au demonstrat din nou capacitatea imensă de a privi dincolo de diferenţele superficiale în căutarea realizării unei naţiuni adevărate şi odată cu aceasta, de a îmbrăţişa o umanitate mai deplină”, a notat Ramaphosa.

Africa de Sud încă trebuie să abordeze sarcina neterminată a tranziţiei democratice, a subliniat el.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

“Trebuie să închidem rana inegalabilă a inegalităţii care există între oamenii noştri. Trebuie să continuăm reforma funciară şi dezvoltarea socială. Trebuie să continuăm să ne transformăm locurile de muncă şi să ne restructurăm economia astfel încât să beneficieze toată lumea”, a spus Ramaphosa.

Este vorba de asemenea despre măsurile urgente care trebuie luate pentru a asigura o aprovizionare fiabilă cu energie electrică a locuinţelor şi întreprinderilor şi pentru a garanta că resursele de apă limitate ale ţării sunt păstrate şi la fel de accesibile pentru toţi, a adăugat Ramaphosa.

Ziua Reconcilierii, care a intrat în vigoare în 1995, are scopul de a încuraja reconcilierea, armonia rasială şi unitatea naţională în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.