StiripesurseDiasporaDavid Sassoli afirmă că PE nu va aproba propunerea de buget...

David Sassoli afirmă că PE nu va aproba propunerea de buget prezentată de Charles Michel

Publicat:

Propunerea de compromis pentru viitorul buget multianual al UE supusă joi discuţiilor liderilor statelor membre reuniţi la Bruxelles este “inacceptabilă” şi “nu va fi aprobată” de Parlamentul European, a afirmat preşedintele instituţiei, David Sassoli, relatează AFP., scrie agerpres.

“Poziţia noastră este foarte clară. Propunerea este inacceptabilă şi va fi respinsă de Parlament”, a avertizat el în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a exprimat această poziţie şi în faţa şefilor de stat şi de guvern.

Citește și : Macron condamnă ‘cu cea mai mare fermitate’ atacurile comise de regimul al-Assad în nord-vestul Siriei

“Acordul privind bugetul la care vor ajunge şefii de stat şi de guvern nu va fi viitorul buget pentru următorii şapte ani. EI vor trebui să-l apere în faţa Parlamentului European şi să obţină acceptarea lui”, a reamintit el.

În cadrul votului din plenul PE, proiectul de cadru financiar multianual va trebui aprobat de 353 dintre cei 705 deputaţi europeni.


“Acest parlament nu este acela din urmă cu şapte ani”, a avertizat el. “Deja şi-a demonstrat orgoliul” cu prilejul votului asupra nominalizării nemţoaicei Ursula von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene, a reamintit el.

După ce şi-a luat numeroase angajamente în faţa eurodeputaţilor care acum trebuie finanţate, Ursula von der Leyen a obţinut o majoritate de numai nouă voturi în luna iulie a anului trecut.

“Suntem dispuşi să negociem, dar ceea ce s-a propus nu este o bază pentru lansarea unei discuţii cu Parlamentul European”, a spus el.

PE vrea un buget multianual care reprezintă 1,3% din PIB-ul european, în sumă de 1.324 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Compromisul propus la summit de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, este de 1,074% din PIB-ul UE, în valoare de 1.094 miliarde de euro. “Lipsesc 230 de miliarde de euro”, susţine legislativul comunitar.

“Solicitarea Parlamentului European nu este realistă”, a spus preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

Citește și : Liderii europeni îşi etalează divergenţele la sosirea la summitul bugetului UE

“Liderii europeni vor trebui să le explice cetăţenilor lor de ce au tăiat fondurile pentru politica agricolă comună, politica de coeziune, programul Erasmus, protecţia frontierelor”, a răspuns David Sassoli.

“Dna von der Leyen a prezentat ieri (miercuri – n.r.) un plan pentru sectorul digital. Ce se va alege de el dacă nu există bani pentru a-l finanţa?”, a întrebat el retoric.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.