StiripesurseDiasporaDocumentarul 'Istoria Moldovei'- o istorie fabricată a Republicii Moldova - lansat...

Documentarul ‘Istoria Moldovei’- o istorie fabricată a Republicii Moldova – lansat la Chişinău

Publicat:

Primul episod al documentarului “Istoria Moldovei”, realizat sub patronajul preşedintelui prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost lansat luni seara la Chişinău chiar ziua în care se împlinea un an de când a fost ales preşedinte, filmul prezentând versiunea ‘socialiştilor’ sau a ‘moldoveniştilor’ cu privire la evoluţiei istoriei în partea stângă a Prutului, relatează mass-media din Chişinău, potrivit agerpres.

Premiera filmului a avut loc la cinematograful ‘Patria-Loteanu’ din Chişinău şi, deşi organizatorii anunţaseră că intrarea va fi liberă, ‘unioniştilor’ le-a fost interzis accesul în sală, potrivit Deschide.md. Însuşi purtătorul de cuvânt al preşedintelui moldovean, Ion Ceban, a blocat accesul reprezentanţilor organizaţiei prounioniste ODIP (‘Onoare, Demnitate şi Patrie’) în cinematograf.

La lansare a participat şi Igor Dodon, care tocmai revenise dintr-o vizită de la Moscova şi a rostit un discurs înaintea proiectării filmului, de fapt, conform experţilor, o ‘istorie fabricată’ a Republicii Moldova.

Printre scenariştii filmului figurează fostul redactor-şef al televiziunii de la Tiraspol, care actualmente lucrează la postul de televiziune NTV Moldova, Elena Pahomova. Recent, aceasta a fost inclusă în Consiliul societăţii civile de pe lângă preşedinţia Republicii Moldova în calitate de şefă a Comisiei pentru mass-media şi comunicare.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a anunţat încă de vineri lansarea acestui documentar din trei episoade, în care “care vor fi expuse evenimente din istoria multiseculară a ţinutului nostru”. Potrivit acestuia, “spectatorului îi vor fi prezentate primele aşezări umane şi relatări despre specificul civilizaţiei Cucuteni-Tripolie, sciţi, sarmaţi, geţi, evoluţia Ţării Moldovei în perioada Evului Mediu, istoria contemporană a ţării noastre”.


‘Eu şi echipa mea vom depune eforturile necesare pentru ca pelicula ‘Istoria Moldovei’ să poată fi vizionată de toţi locuitorii ţării noastre. Pentru mine, este mai mult decât un simplu proiect televizat. Este prima încercare de a povesti tuturor şi fiecăruia în parte care anume este istoria noastră adevărată’, scrie preşedintele Dodon în postarea sa pe Facebook, care anunţă că filmul va fi difuzat şi de televiziunile locale.

Dodon anunţase încă din martie realizarea acestui film cu ocazia unei conferinţe internaţionale pe tema ‘Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică şi perspectiva dezvoltării’ şi declarase atunci că lansarea producţiei va avea loc în toamnă, ‘ înaintea centenarului de la fondarea Republicii Democratice Moldoveneşti la 2 decembrie 1917’.

După document ar urma să apară şi un desen animat pe aceeaşi temă, destinat celor mici. Potrivit preşedintelui Dodon, filmuleţul va promova ‘mândria faţă de ţară şi conştiinţa de moldovean’, potrivit Agora.md.

Dodon s-a declarat adeptul ideii că statalitatea moldovenească are o istorie de secole, a cărei bază a fost pusă în secolul XIV. ‘Noi de mai multe ori am pierdut suveranitatea, dar am păstrat memoria convieţuirii într-un propriu stat, independent, moldovenesc’, a spus el în cadrul conferinţei menţionate.

Anterior, Igor Dodon a propus ca ziua de 2 februarie să fie sărbătorită oficial ‘ca zi de importanţă majoră în constituirea statalităţii moldoveneşti, care aminteşte de eliberarea Moldovei de sub dominaţia străină în 1365’. În această zi, preşedintele Dodon a spus că va decerna anual ordinul ‘Bogdan Întemeietorul’ unor persoane marcante.

Conform istoricilor, statul Moldova a dispărut în anul 1859, atunci când s-a unit cu statul Valahia. Republica Moldova nu este continuatoarea statului medieval Moldova, iar istoria sa începe cu data de 27 august 1991, la declararea independenţei după desprinderea de URSS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.