StiripesurseDiasporaDonald Trump își reafirmă sprijinul faţă de Giuseppe Conte pentru fermitatea...

Donald Trump își reafirmă sprijinul faţă de Giuseppe Conte pentru fermitatea acestuia faţă de imigraţie

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a reafirmat vineri sprijinul faţă de noul şef al guvernului italian, Giuseppe Conte – pe care l-a întâlnit pentru prima dată la summitul G7 de săptămâna trecută -, salutând fermitatea acestuia faţă de imigraţie, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Noul prim-ministru italian este super. Am avut ocazia să-l întâlnesc, e foarte ferm în privinţa imigraţiei, ca şi mine, de altfel. Se pare că fermitatea faţă de imigraţie duce la victorie astăzi’, a declarat Trump, într-un interviu improvizat acordat postului Fox News în grădina de la Casa Alba.

Citește și : SUA: Trump impune tarife vamale de 25% pentru importuri chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari

Giuseppe Conte a fost ales să conducă noul guvern italian de liderii partidelor care au câştigat alegerile din martie, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extremă dreapta).

Conte şi-a făcut prima apariţie pe scena internaţională cu ocazia reuniunii G7 din Canada, unde Trump l-a felicitat pentru ‘marea victorie’.


‘Tocmai l-am întâlnit pe noul prim-ministru italian, un tip într-adevăr super. Va fi primit în curând cu onoruri la Casa Albă. Va face treabă bună – poporul italian a ales bine!’, a scris Trump pe Twitter sâmbătă, un mod de a-i da girul lui Conte.

Noul premier a profitat de participarea la G7 pentru a discuta cu partenerii europeni despre criza migranţilor. Guvernul Conte vrea reformarea Regulamentului Dublin, care, potrivit Romei, plasează o povară exagerată asupra statelor mediteraneene în ce priveşte responsabilitatea primirii migranţilor.

Citește și : Suedia: Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că spiona refugiaţi tibetani în folosul Chinei

Citeşte şi:  Summitul de la Bruxelles, reluat după trei amânări; se prefigurează o nouă variantă de compromis

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.