StiripesurseDiasporaEconomia Germaniei are perspective de accelerare pe termen scurt și mediu

Economia Germaniei are perspective de accelerare pe termen scurt și mediu

Publicat:

Ritmul anual de creștere economică din Germania a decelerat de la 1,5% în 2018 la 0,6% în 2019, cea mai slabă dinamică din 2013, conform celor mai recente estimări ale Oficiului Federal de Statistică citat de analiștii Băncii Transilvania, scrie mediafax.

Oficiul Federal de Statistică a publicat recent estimările preliminare cu privire la evoluția PIB-ului și componentelor în Germania în anul 2019. Cu un PIB nominal de 3.400 de miliarde de euro anul trecut, Germania reprezintă 21% din economia Uniunii Europene și 29% din economia Zonei Euro, fiind considerată locomotiva Europei.

Citește și : SUA şi Franţa îşi vor evacua cetăţenii din oraşul chinez Wuhan

Evoluția a fost determinată, în principal, de deteriorarea variației stocurilor, de la o contribuție la dinamica anuală a PIB de 0,3 puncte procentuale în 2018 la o contribuție de -0.9 puncte procentuale în 2019.

De asemenea, ritmul anual al formării brute de capital fix s-a temperat de la 3,5% în 2018 la 2,5% în 2019 (nivelul minim din 2017), ca urmare a tensiunilor comerciale internaționale și provocărilor regionale.


Pe de altă parte, dinamica anuală a consumului privat (principala componentă a PIB) a accelerat de la 1,3% în 2018 la 1,6% în 2019, cel mai bun ritm din 2016, evoluție susținută de climatul pozitiv din piața forței de muncă și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare.

De asemenea, consumul public a accelerat de la 1,4% an/an în 2018 la 2,5% an/an în 2019 (maximul din 2016), pe fondul nivelului ridicat al marjei de manevră în sfera finanțelor publice (Germania a înregistrat excedent bugetar pe parcursul a opt ani consecutiv).

Cererea externă netă a avut o contribuție de -0,4 puncte procentuale la ritmul anual al PIB din 2019 (similar cu evoluția din 2018): exporturile au decelerat de la 2,1% an/an în 2018 la 0,9% an/an în 2019 (cea mai slabă dinamică din 2009), în contextul deteriorării comerțului internațional; ritmul importurilor s-a temperat de la 3,6% an/an în 2018 la 1,9% an/an în 2019 (minimul din 2012).

Nu în ultimul rând, ponderea datoriei publice în PIB a continuat tendința descendentă în Germania în 2019, în convergență spre nivelul stabilit de normele europene (60%).

Citește și : Trump apare într-o înregistrare audio în care ar cere demiterea ambasadorului SUA în Ucraina

O analiză a băncii subliniază faptul că în perioada recentă s-au înregistrat evoluții preponderent favorabile ale indicatorilor macroeconomici comunicați în Germania, care exprimă premise de redinamizare a ritmului de creștere economică începând cu 2020. De exemplu, încrederii investitorilor în ianuarie a urcat spre cel mai ridicat nivel din 2015, conform indicatorului ZEW.

Scenariul macroeconomic central actualizat recent de Fondul Monetar Internațional exprimă perspectiva accelerării dinamicii anuale a PIB-ului Germaniei de la 0,6% în 2019 la 1,1% în 2020, respectiv 1,4% în 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.