StiripesurseDiasporaEMA examinează efectele 'indezirabile asociate tuturor vaccinurilor'

EMA examinează efectele ‘indezirabile asociate tuturor vaccinurilor’

Publicat:

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează efectele ”indezirabile asociate tuturor vaccinurilor” împotriva COVID-19, a declarat marţi directoarea acestei instituţii care în prezent investighează cazurile de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu serul produs de AstraZeneca, relatează AFP, scrie agerpres.  

Atenţia este pentru moment concentrată asupra vaccinului AstraZeneca, dar EMA examinează ”toate vaccinurile aflate în circulaţie în prezent”, a explicat directoarea acestei agenţii, Emer Cooke, într-o conferinţă de presă.

Citește și : România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

Circa 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a transmis că rămâne ”ferm convinsă” că beneficiile vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca depăşesc riscurile şi face în prezent o evaluare a fiecărui caz în parte, rezultatele acestei analize urmând să fie discutate joi în comitetul pentru siguranţă al EMA şi apoi vor fi făcute publice.


Citește și : Novaia Gazeta cere autorităţilor ruse o anchetă după atacul chimic de la sediul său

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.