StiripesurseSocialErbicide de contrabandă descoperite în apropiere de Vulcănești

Erbicide de contrabandă descoperite în apropiere de Vulcănești

Publicat:

O tentativă de introducere frauduloasă a unui lot comercial de erbicide a fost contracarată de ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal.

Cazul a fost documentat după ce funcționarii au oprit un autoturism de model „Skoda Octavia”, în apropierea orașului Vulcănești. Vehiculul era condus de un bărbat de 43 de ani.

Citeşte şi: Anexarea Basarabiei din 1812, o dramă a unui întreg popor – Stiripesurse.md

În urma controlului, în spațiul destinat roții de rezervă din portbagaj și în habitaclu au fost depistate recipiente cu substanțe chimice utilizate în agricultură (erbicid), cu o cantitate totală de 500 de litri, precum și furtun pentru irigare. Șoferul nu deținea acte de proveniență legală/vamală pentru mărfurile transportate.

Atât mărfurile, cât și autovehiculul au fost ridicate, iar cercetările continuă.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.