StiripesurseDiasporaEurodeputaţii vor ca UE să finanţeze anumite proiecte de gazoducte

Eurodeputaţii vor ca UE să finanţeze anumite proiecte de gazoducte

Publicat:

Eurodeputaţii au propus marţi includerea anumitor proiecte de gazoducte pe lista viitoarelor infrastructuri de transport energetic care vor fi eligibile pentru a obţine finanţare de la Uniunea Europeană, spre nemulţumirea ONG-urilor de mediu, informează AFP, potrivit agerpres.  

Textul, adoptat cu o largă majoritate în Comisia pentru industrie a Parlamentului European, trebuie mai întâi negociat cu cele 27 de state membre. În acest text sunt definite tipurile de proiecte de transport de energie denumite “de interes comun” (linii de mare tensiune, gazoducte, instalaţii de stocare, reţele inteligente etc.), care ar putea beneficia de proceduri administrative accelerate, dar şi de finanţare de la UE.

Citește și : Pfizer pregăteşte o pastilă anti-COVID-19

Declarând că sunt interesaţi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, dar şi să crească eficacitatea reţelelor energetice, eurodeputaţii intenţionează să susţină cu prioritate infrastructurile pentru hidrogen, captarea şi stocarea carbonului, în timp ce proiectele bazate pe gazele naturale nu vor fi, în principiu, eligibile pentru fonduri europene.

Cu toate acestea, textul prevede o “derogare temporară”, pentru a continua să fie finanţate peste 50 de infrastructuri de gaze naturale prezente pe lista “proiectelor de interes comun” printr-o procedură accelerată de autorizare.


Proiectele selecţionate “ar trebui să contribuie la eliberarea de combustibilii fosili, precum cărbunele, lignitul, turba şi şisturile bituminoase”, susţin eurodeputaţii într-un comunicat de presă.

Votul de marţi definitivează poziţia Parlamentului European înaintea negocierilor cu statele membre cu privire la revizuirea Regulamentului pentru reţelele transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E), care vizează decarbonarea şi interconectarea infrastructurilor, graţie fondurilor europene.

La rândul lor, Guvernele celor 27 de state membre UE s-au pus de acord, la mijlocul lunii iunie, pentru a exclude petrolul şi gazele naturale din viitoarele infrastructuri de transport energetic finanţate de UE, chiar dacă au autorizat gazoductele existente să transporte, până în 2029, un amestec de hidrogen şi gaze naturale.

Citește și : UE deblochează 5,4 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre

ONG-urile de mediu au criticat marţi în mod vehement votul din Comisia pentru industrie a Parlamentului European.

“Într-un moment în care creşterea preţului la gazele naturale ar trebui percepută ca un avertisment pentru a investi în regenerabile, acest text va conduce la o expansiune a reţelei europene de gazoducte şi, deci, va menţine influenţa sectorului energiilor fosile asupra continentului”, au apreciat reprezentanţii ONG-ului Friends of the Earth.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.