StiripesurseȘtirile zileiFauci: Abordarea SUA în combaterea COVID-19 nu funcţionează

Fauci: Abordarea SUA în combaterea COVID-19 nu funcţionează

Publicat:

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu publicat vineri de Washington Post că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19, care se accelerează în mare parte din această ţară, consemnează AFP, scrie agerpres.

”Ceva nu merge (…) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcţiona niciodată”, admite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Citește și : Siria se confruntă cu o criză alimentară fără precedent

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.

”Trebuie să găsim penetrarea infecţiilor în societatea noastră. Singura modalitate prin care putem reuşi acest lucru este testarea pe scară largă”, consideră Anthony Fauci. O idee pe care el o sugerează este depistarea de grup, adică testarea unui eşantion de persoane dintr-un grup, ceea ce ar economisi resursele irosite prin testarea grupurilor fără persoane contaminate, iar în caz de rezultat pozitiv toţi membrii grupului sunt testaţi.


Conform estimărilor sale între 5% şi 8% din populaţia Statelor Unite a fost infectată cu noul coronavirus în perioada scursă de la începutul pandemiei, astfel că cea mai mare parte a populaţiei este în continuare susceptibilă să contracteze virusul.

Citește și : Lovitură de teatru în Bulgaria! Șeful anti-drog era mână-n mână cu traficanții!

De asemenea, în numeroase state care alcătuiesc SUA relaxarea măsurilor de izolare nu este însoţită de respectarea măsurilor preventive de către populaţie. De pildă, purtarea măştii este rară în statele din sudul şi vestul SUA, dar tot mai multe dintre acestea intenţionează să instituie purtarea obligatorie a măştii în încercarea de a frâna răspândirea virusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.