StiripesurseDiasporaFinal de campanie în Germania: Principalii candidaţi încearcă să-şi motiveze electoratul

Final de campanie în Germania: Principalii candidaţi încearcă să-şi motiveze electoratul

Publicat:

Angela Merkel, favorită în alegerile federale din Germania, şi rivalul său social-democrat Martin Schulz se deplasează sâmbătă în fief-urile lor electorale pentru a-şi motiva alegătorii, cu o zi înainte de un scrutin la care dreapta naţionalistă ar putea obţine un avans istoric, scrie sâmbătă într-un comentariu AFP. 

Dna Merkel (63 de ani) a mers mai întâi la cartierul general al campaniei sale din Berlin. ”Fiecare vot contează !”, a declarat cancelarul în exerciţiu, care vizează un al patrulea mandat, după 12 ani la putere.

După-amiază este aşteptată în circumscripţia sa Mecklenburg-Pomerania, în fosta RDG. Locul nu este uşor, deoarece dna Merkel trebuie să meargă la Greifswald, unde naţionaliştii antiislam din Alternativa pentru Germania (AfD) au învins partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la alegerile regionale anul trecut.

În ultimele săptămâni, şefa conservatorilor a fost huiduită la unele mitinguri de campanie de către mici grupuri de simpatizanţi ai dreptei populiste care o acuză de ”trădare” pentru că a deschis porţile Germaniei în 2015 pentru sute de mii de solicitanţi de azil, în majoritate musulmani.

AfD, care şi-a radicalizat discursul la final de campanie, a câştigat câteva puncte în sondaje şi se clasează pe locul al treilea, cu 11-13 % din intenţiile de vot, înaintea stângii radicale Die Linke, a Partidului Liber-Democrat (FPD, liberalii) şi a Verzilor (ecologiştii).


Un astfel de scor nu a mai fost văzut în Germania de după război. O mare parte a societăţii civile avertizează în legătură cu un vot pentru AfD, calificat de mulţi drept partid de extrema dreaptă, chiar urmaş al nazismului.

Un avans al AfD ar arunca o umbră asupra victoriei aşteptate a conservatorilor dnei Merkel – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavarează Uniunea Creştin-Socială (CSU) -, care, potrivit sondajelor, i-ar devansa larg, cu 34-36 % din voturi, pe social-democraţii SPD, 21 -22 %.

Vicepreşedintele Comitetului Internaţional Auschwitz, Christoph Heubner, şi-a exprimat temerea că avansul AfD, ”un conglomerat de antisemiţi, duşmani ai democraţiei şi predicatori ai urii naţionaliste, va da un impuls uriaş populiştilor şi extremiştilor de dreapta în întreaga Europă”.

La rândul său, social-democratul Martin Schulz (61 de ani) va avea după-amiază un ultim miting electoral în Aachen (vest), aproape de oraşul său natal.

În condiţiile în care o treime din alegători sunt indecişi, Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, speră încă să creeze o surpriză, în pofida unei erodări constante a SPD în sondaje.

Vineri, la un mare miting electoral la Berlin, Schulz a acuzat-o pe dna Merkel că este candidata imobilismului. ”Următorii patru ani nu pot fi patru ani de inerţie şi letargie”, a spus Schulz. Dar, cu acest mesaj, Schulz a avut de suferit pe toată durata campaniei, deoarece partidul său, SPD, a guvernat cu CDU din 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.