StiripesurseDiasporaFranţa: Justiţia a pronunţat verdictele în scandalul cărnii de cal

Franţa: Justiţia a pronunţat verdictele în scandalul cărnii de cal

Publicat:

Fostul director al firmei franceze Spanghero, Jacques Poujol, judecat împreună cu alţi trei inculpaţi în scandalul cărnii de cal vândute drept carne de vită, a fost condamnat marţi de un tribunal francez la 2 ani de închisoare, dintre care un an şi jumătate cu suspendare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Tribunalul corecţional a mai ordonat ca lui Jacques Poujol, găsit vinovat de două tipuri de înşelăciune, să-i fie confiscată suma de 100.000 de euro şi i-a interzis acestuia să mai lucreze în domeniul cărnii timp de 2 ani.

Citește și : China foloseşte inteligenţa artificială pentru a supraveghea acţiunile uigurilor

Scandalul cărnii de cal a izbucnit în Marea Britanie în 2013 şi s-a propagat în toată Europa. El nu a avut nicio consecinţă în materie sanitară, dar a afectat grav încrederea consumatorilor.

Jacques Poujol a petrecut deja patru luni în arest preventiv.


El a fost acuzat că, în 2012-2013, a vândut peste 500 tone de carne de cal, etichetată drept carne de vită, producătorului de semipreparate Tavola, într-o înţelegere frauduloasă cu un intermediar olandez, Johannes Fasen.

Acesta, condamnat deja în Olanda într-un caz similar, a primit 2 ani de închisoare pentru înşelăciune, iar fostul său asistent, olandezul Hendricus Windmeijer, a fost condamnat la un an de detenţie cu suspendare.

În fine, fosta mână dreaptă a lui Jacques Poujol, Patrice Monguillon, directorul fabricii Spanghero din Castelnaudary (sud-vestul Franţei), a primit un an de detenţie cu suspendare.

În schimb, cei patru inculpaţi au fost achitaţi în ce priveşte acuzaţiile de escrocherie în grup organizat.

Citește și : Tripoli susţine că ‘nu există niciun acord pentru a menţine migranţii în Libia’

Foştii şefi ai Spanghero şi olandezul Johannes Fasen au mai fost condamnaţi pentru importul a 65 tone de carne de oaie separată mecanic, metodă interzisă după criza ‘vacii nebune’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.