StiripesurseDiasporaGermania va majora producţia de electricitate pe bază de cărbune

Germania va majora producţia de electricitate pe bază de cărbune

Publicat:

Parlamentul Germaniei a deschis calea pentru majorarea producţiei de electricitate pe bază de cărbune, în pofida temerilor legate de mediu, autorităţile de la Berlin încercând astfel să reducă consumul de gaze, transmite DPA, potrivit agerpres.

Germania va folosi o cantitate mai redusă de gaze în vederea producerii de electricitate şi va utiliza centralele, care sunt în prezent disponibile doar într-o mică măsură, sunt pe punctul de a fi închise sau sunt în aşteptare.

Citește și : Peskov: Potenţialul Rusiei este atât de mare încât doar o mică parte din el este folosit în Ucraina

În contextul tensiunilor cu Moscova legate de invadarea Ucrainei, guvernele din Europa caută să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Rusia. Moscova şi-a redus semnificativ livrările spre Germania prin gazoductul North Stream şi există temeri că aprovizionarea ar putea fi oprită.

De asemenea, Parlamentul Germaniei a decis să faciliteze opţiuni de ajutor de stat pentru companiile energetice care se confruntă cu dificultăţi, cum ar fi Uniper.


În acest context, ar putea fi creat un sistem de tip redistributiv astfel încât creşterea preţului gazelor pentru furnizorii de energie să poată fi trecută pe seama clienţilor într-un mod mai uniform. Acest sistem ar înlocui actualele reglementări însă Guvernul încearcă să evite să fie nevoit să îl folosească.

Citește și : Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timpul unui miting

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.