StiripesurseExterneGreta Thunberg a participat la un nou marş pentru climă

Greta Thunberg a participat la un nou marş pentru climă

Publicat:

Activista suedeză de mediu Greta Thunberg a participat vineri în oraşul elveţian Lausanne, alături de mii de tineri, la un nou marş pentru climă, înainte de a merge săptămâna viitoare la Forumul economic mondial de la Davos, relatează AFP, potrivit agerpres.

Tânăra activistă, în vârstă de 17 ani, a apărut vineri dimineaţa, înconjurată de mii de tineri care scandau sloganuri precum “Fără natură, fără viitor” sau “Şi 1, şi 2, şi 3 grade. Este o crimă împotriva umanităţii!”, cu referire la încălzirea globală.

Citeşte şi: Un cutremur de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs în sudul Mexicului

La apariţia Gretei, pe care au întâmpinat-o cu strigăte de bucurie, tinerii au pornit pe străzile din Lausanne, în spatele unui banner cu mesajul: “Să schimbăm sistemul. Nu clima!”.

Acest marş naţional, la care au participat circa 15.000 de persoane, a fost organizat pentru a sărbători un an de la începerea mişcării Grevei pentru climat din Elveţia.


Apelurile Gretei Thunberg, care a demonstrat deja la Lausanne în august, au răsunat în special în ultimele luni în Elveţia, unde numeroase oraşe şi cantoane au declarat “urgenţă climatică”, în timp ce zeci de mii de oameni a participat la “grevele pentru climă”. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie, circa 100.000 de persoane au manifestat la Berna.

După Lausanne, tânăra activistă va merge săptămâna viitoare la Davos, pentru al doilea an consecutiv, pentru a cere comunităţii internaţionale şi mediului de afaceri să acţioneze în faţa urgenţei climatice.

Citeşte şi: Premierul Ucrainei şi-a anunţat DEMISIA

Ea se va întâlni cu preşedintele american Donald Trump, care urmează să sosească la Davos pe 21 ianuarie şi cu care Greta a avut numeroase schimburi de mesaje tensionate pe Twitter.

Nu se ştie dacă tânăra activistă intenţionează să participe alături de militanţii elveţieni la un marş de trei zile (18-21 februarie) care va porni din satul elveţian Landquart şi va ajunge la Davos, în Alpii Elveţieni. Aproximativ 40 de kilometri separă cele două localităţi, situate în estul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PNRR: România primește undă verde pentru cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro

Cererea de plată nr.4 din PNRR a primit avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE, anunță Ministerul Finanțelor. Plata efectivă urmează să...

Efectele războiului din Iran: Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021

Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021, când se înregistra prima revenire în urma pandemiei,...

Macron: Securitatea Europei și în special a României sunt de o mare importanță pentru Franța

Franța va face tot ce autoritățile române consideră necesar, a declarat vineri, înainte de summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, președintele Emmanuel Macron. ”Securitatea întregii Europe...

Cum a devenit Davosul de la Sankt Petersburg un spectacol pentru un singur spectator: Putin

Cândva prezentat drept un rival al Forumului de la Davos, Forumul Economic de la Sankt Petersburg atrage acum influenceri de extremă dreapta și conspiraționiști. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.