StiripesurseDiasporaGreta Thunberg: Sensibilizarea oamenilor în ceea ce priveşte criza climatică este...

Greta Thunberg: Sensibilizarea oamenilor în ceea ce priveşte criza climatică este ‘abia la început’

Publicat:

Activista suedeză Greta Thunberg spune că, deşi multe voci au etichetat 2019 drept anul în care oamenii au devenit mai conştienţi de ameninţarea pe care o presupune încălzirea globală, înţelegerea fenomenului se află încă ”abia la început”, informează DPA, scrie agerpres.

“Am auzit multe voci spunând că ‘2019 a fost anul în care publicul s-a trezit în faţa crizei climatice'”, a scris luni pe Twitter activista adolescentă din Suedia. “Este o concepţie greşită”.

Citește și : Adolescent dat dispărut de doi ani, găsit întâmplător la domiciliul unui presupus pedofil în vestul Germaniei

“Un număr mic de oameni, dar într-o creştere rapidă, au început să fie conştienţi de existenţa crizei climatice. Este abia începutul. Avem încă o înţelegere superficială”, a adăugat Greta Thunberg.

Săptămâna trecută, adolescenta s-a întors în faţa clădirii Parlamentului din Stockholm pentru a participa la protestele săptămânale pe care le-a iniţiat după ce a fost plecată din Suedia timp de patru luni şi jumătate.


Tânăra de 16 ani, care a fost desemnată recent Persoana Anului 2019 de revista Time, a demarat o mişcare globală pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice organizând greve şcolare în zilele de vineri.

Prima grevă şcolară a avut loc în august 2018.

În perioada în care nu s-a aflat în Suedia, Greta Thunberg a ţinut discursuri în cadrul unor reuniuni pe teme de mediu organizate în Elveţia şi New York, precum şi în cadrul Conferinţei pentru Climă organizată de ONU la Madrid.

Citește și : O nouă pană generală de curent paralizează Malta

Adolescenta suedeză nu a folosit avionul ca mijloc de transport din motive de protecţie a mediului şi a finalizat două călătorii transatlantice.

De la New York, unde a luat cuvântul în cadrul summitului ONU, Greta Thunberg a participat la alte reuniuni în Montreal, Canada, după care a traversat Statele Unite până la Los Angeles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.