StiripesurseExterneGuvernul de la Roma respinge ideea unor 'paşapoarte de sănătate'

Guvernul de la Roma respinge ideea unor ‘paşapoarte de sănătate’

Publicat:

Ministrul italian al afacerilor regionale, Francesco Boccia, a respins joi ideea instituirii unor ”paşapoarte sanitare”, propusă de unele regiuni italiene pentru călătoriile în timpul acestei verii în contextul pandemiei de coronavirus, el considerând că o asemenea măsură ar fi neconstituţională, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”O regiune nu poate adopta măsuri care să îngrădească libera circulaţie a persoanelor”, a spus oficialul italian în faţa unei comisii a parlamentului de la Roma.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

Instituirea unor ”paşapoarte sanitare”, adică certificate care să ateste că turistul a fost testat negativ pentru noul coronavirus, a fost propusă mai întâi de regiunea Sardinia, fiind susţinută şi de Sicilia pentru a fi aplicată începând din 3 iunie, când va fi restabilită libertatea de circulaţie între regiunile italiene după relaxarea restricţiilor antiepidemice şi vor fi de asemenea deschise graniţele pentru străini.

Insulele Sardinia şi Sicilia sunt semnificativ mai puţin afectate de epidemia COVID-19, care se manifestă mai ales în nordul Italiei, şi doresc printr-un asemenea ”paşaport” să de protejeze de o eventuală creştere a cazurilor de contaminare.


Preşedintele regiunii Sardinia, autonomistul Christian Solinas, a criticat declaraţia ministrului Francesco Boccia, pe care a descris-o drept ”o inutilă litanie centralistă pentru asigurarea supremaţiei totale a statului”.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

În schimb, primarul oraşului Milano, capitala Lombardiei, regiunea cea mai afectată de epidemie, a calificat iniţiativa celor două regiuni insulare drept o ”discriminare”.

Această propunere va fi examinată vineri şi de Conferinţa Stat-Regiuni, dar guvernul are ultimul cuvânt.

După ce a înregistrat de la începutul epidemiei 231.139 de infectări cu noul coronavirus, dintre care 33.072 de decese, Italia relaxează treptat măsurile de izolare menite să stopeze răspândirea virusului, dar în ultimele zile a stârnit îngrijorare o nouă creştere a infectărilor în regiunile Lombardia şi Piemonte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.