StiripesurseȘtirile zileiS-a îngrăşat 30 de kilograme ca să scape de armată, dar...

S-a îngrăşat 30 de kilograme ca să scape de armată, dar a fost condamnat la închisoare

Publicat:

Un tânăr sud-coreean a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce s-a îngrăşat în mod deliberat aproape 30 de kilograme pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu, informează ziarul local The Korea Times citat luni de EFE, potrivit agerpres.

Tribunalul din districtul Cheongju, oraş aflat la o aproximativ 100 de km de Seul, l-a găsit vinovat pe tânărul în vârstă de 21 de ani care luat în greutate începând din 2016 pentru a scăpa de armată – o infracţiune pasibilă cu o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare în Coreea de Sud.

Citeşte şi: Preşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

Potrivit sentinţei emise luni, tânărul cu o înălţime de 1,80 metri şi cântărind 87 de kilograme când a absolvit liceul în februarie 2016, a ajuns să cântărească 113,6 kilograme când s-a prezentat la testele fizice din iulie anul trecut.

Având în vedere că greutatea sa îl scutea de anumite exerciţii fizice, el a fost repartizat la un post în serviciul public, mai puţin solicitant, însă poliţia a descoperit adevăratul său motiv şi a trimis cazul în justiţie.


Toţi tinerii sud-coreeni sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar de doi ani, iar legislaţia ţării îi pedepseşte pe cei care recurg la orice şiretlic sau auto-leziune în încercarea de a scăpa de armată, încheie EFE.

Citeşte şi: Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.