StiripesurseDiasporaItalienii jubilează: 'Arrivederci Merkel!'

Italienii jubilează: ‘Arrivederci Merkel!’

Publicat:

Rezultatul alegerilor care au avut loc duminică în landul Bavaria înseamnă că “vechiul sistem” este respins prin vot în Europa, a comentat ministrul de interne italian Matteo Salvini, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

“În Bavaria, schimbarea a câştigat şi Uniunea Europeană a pierdut”, a menţionat populistul Salvini, care este de asemenea vicepremier al Italiei şi lider al partidului de extremă dreapta Liga, potrivit unui mesaj postat pe Twitter duminică seara.

Citeşte şi: CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

Este o “înfrângere istorică pentru creştin-democraţi şi socialişti, în timp ce pentru prima dată prietenii din AfD intră în parlamentul regional”, a spus Salvini, referindu-se la Uniunea Creştin Socială (CSU) din Bavaria, la social-democraţi (SPD, centru-stânga) şi la Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă).

Primele rezultate arată că CSU şi SPD au primit o lovitură la alegerile regionale bavareze de duminică, în timp ce AfD a câştigat aproximativ 10% din voturi în prima sa încercare de a intra în parlamentul de la München.


“Arrivederci (la revedere) Merkel, Schulz şi Juncker,” a spus Salvini, referindu-se la cancelarul Angela Merkel, la fostul preşedinte al Parlamentului European şi fost lider al SPD Martin Schulz şi la preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Social-democraţii italieni (PD) văd totuşi ceva pozitiv, în pofida rezultatului slab obţinut de SPD în Bavaria.

“Este totuşi încurajator să vedem că Verzii au aproape de două ori mai multe voturi ca naţionaliştii de dreapta”, a declarat Paolo Gentiloni, fost lider al PD şi fost premier. ”Este şi un mesaj pentru noi”, a scris el pe Twitter.

Verzii au obţinut aproape 20% de voturi în landul Bavaria, situându-se pe locul doi şi cu mult înaintea AfD.

Citeşte şi: Cod roşu de vreme severă în Franţa. Cel puţin cinci oameni au murit – VIDEO

PD a înregistrat cel mai prost rezultat la alegerile din acest an din Italia şi în prezent este cotat cu doar 17% în intenţiile de vot, în sondajele de opinie. În schimb, Liga – care guvernează cu Mişcarea Cinci Stele din luna iunie – este cotată cu 33% din intenţiile de vot.

CSU a pierdut în urma alegerilor regionale desfăşurate duminică majoritatea absolută în parlamentul landului Bavaria, obţinând conform sondajelor circa 35,5% din voturi, cu 12 puncte procentuale sub rezultatul scrutinului precedent, cea mai severă scădere înregistrând-o însă Partidul Social-Democrat (SPD), depăşit uşor în sondaje chiar şi de formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.