StiripesurseDiasporaItalienii sunt sfătuiţi să-şi gătească pastele FĂRĂ flacără

Italienii sunt sfătuiţi să-şi gătească pastele FĂRĂ flacără

Publicat:

Italianul Giorgio Parisi, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 2021, a sugerat că pregătirea pastelor fără flacără poate permite o scădere a consumului de energie, măsură ce s-ar putea dovedi utilă pentru a face economie în actuala situaţie de criză energetică, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-o postare pe Facebook, Parisi a explicat că, odată ce apa începe să fiarbă, se pot adăuga pastele, se lasă la fiert două minute, după care se stinge focul, iar ”pastele fierb pasiv”, datorită căldurii reziduale.

Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

Parisi, cercetător la Universitatea Sapienza din Roma, a calculat că în acest mod se economisesc ”cel puţin 8 minute de consum de energie”.

”Cel mai important este să puneţi capacul, se pierde multă căldură prin evaporare. După ce fierb pastele, dau focul la minimum, ca să fiarbă foarte puţin fără să consume. La fel puteţi încerca să stingeţi focul, aşa cum se sugerează în această postare, care nu este a mea (…) şi pe care nu am făcut altceva decât s-o redistribui. Evident, aşa consumaţi mai puţin gaz şi pastele tot se fierb”, comentează el.


Dezbaterea despre cum să se fiarbă pastele fără să se risipească energie nu este nouă, comentează EFE. În urmă cu câteva luni, asociaţia Unione Italiana Food, care îi reprezintă pe fabricanţii de paste, a transmis că acoperirea oalei cu un capac în timpul fazei de fierbere accelerează procesul de gătire şi permite economisirea ”a până la 6% din energie şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon”.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

Asociaţia citată explica totodată că stingerea focului după două minute de fierbere, lăsând capacul pus, presupune o economisire energetică şi a emisiilor de CO2 care poate ajunge până la 47%.

”Cu un consum mediu de 23,5 de kilograme de paste pe cap de locuitor, fiecare italian ar economisi până la 44,6 kw/h, 13,2 kilograme de emisii de CO2 şi 69 de litri de apă pe an”, calcula Unione Italiana Food. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.