StiripesurseDiasporaJurnalista germană, arestată în Turcia, a fost eliberată condiţionat

Jurnalista germană, arestată în Turcia, a fost eliberată condiţionat

Publicat:

Un tribunal turc a ordonat luni eliberarea condiţionată a unei jurnaliste şi traducătoare germane, a cărei condamnare la închisoare la sfârşitul lunii aprilie pentru ‘apartenenţă la o organizaţie teroristă’ a iritat Berlinul, au anunţat avocaţii săi, relatează AFP, conform agerpres.

Tribunalul a ‘ordonat eliberarea condiţionată a jurnalistei Mesale Tolu’ şi a altor cinci coacuzaţi, a precizat pe Twitter cabinetul de avocaţi Dreptul celor oprimaţi, care îi reprezintă pe cei şase inculpaţi.

Citeşte şi: Prinţul Harry l-a intervievat pe Barack Obama pentru un show radiofonic – VIDEO

Heike Hänsel, o deputată germană din Partidul Die Linke (stânga radicală), care a participat la audiere, a precizat pe Twitter că eliberarea condiţionată a lui Mesale Tolu a fost însoţită de interdicţia de a părăsi teritoriul turc şi de obligaţia de a se prezenta la o secţie de poliţie o dată pe săptămână.

Arestată în aprilie şi apoi întemniţată, Tolu este judecată din luna octombrie pentru apartenenţă la Partidul Comunist Marxist-Leninist (MLKP), o formaţiune interzisă în Turcia fiind considerată ‘teroristă’. Ea riscă până la 15 ani de închisoare.


Această cetăţeană germană de origine turcă în vârstă de 33 de ani, care lucrează printre altele ca jurnalistă şi traducătoare pentru o mică agenţie turcă de presă de stânga – Etkin Haber Ajansi (ETHA) -, este judecată împreună cu alte 17 persoane.

Ea este acuzată în special că a asistat la manifestaţii şi funeralii ale militanţilor MLKP, dar susţinătorii săi consideră că este vorba despre un proces politic.

La prima audiere, în octombrie, Tolu a respins toate acuzaţiile formulate împotriva ei.

Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei

După tentativa de lovitură de stat, relaţiile dintre Germania şi Turcia, două ţări partenere în cadrul NATO, s-au tensionat puternic.

Berlinul condamnă ferm amploarea epurărilor întreprinse în Turcia după puciul eşuat, în cursul cărora peste 50.000 de persoane au fost arestate şi mai mult de 140.000 concediate sau suspendate.

La rândul său, Ankara acuză Germania că dă dovadă de indulgenţă faţă de “terorişti”, adăpostind separatişti kurzi şi presupuşi participanţi la puci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.