StiripesurseDiasporaJustiţia din Georgia dispune eliberarea opozantului Nika Melia

Justiţia din Georgia dispune eliberarea opozantului Nika Melia

Publicat:

Justiţia din Georgia a dispus luni eliberarea opozantului Nika Melia, pentru care Uniunea Europeană a plătit sâmbătă cauţiunea în speranţa de a pune capăt crizei politice din această ţară din Caucaz, potrivit agerpres.  

Un tribunal din Tbilisi “a dispus eliberarea lui Melia sub cauţiune”, a declarat pentru AFP avocatul său, Dito Sadzaglişvili. Eliberarea intră în cadrul unui recent acord intermediat de Bruxelles între partidul aflat la putere şi opoziţie.

Citește și : Vaccinul Pfizer/BioNTech NU are încă nevoie de modificări pentru a face faţă mutaţiilor suferite de coronavirus

Uniunea Europeană a anunţat sâmbătă că a plătit o cauţiune de 9.550 de euro prealabilă ieşirii lui Nika Melia din închisoare, spunând că gestul este “o etapă importantă pentru a pune capăt crizei politice din Georgia”.

Inculpat pentru rolul său în organizarea de manifestaţii în 2019, Nika Melia a fost arestat în februarie în urma unei operaţiuni spectaculoase a poliţiei la sediul formaţiunii sale.


Închiderea acestei figuri politice importante, lider al Mişcării Naţionale Unite (MNU), fondată de fostul preşedinte în exil Mihail Saakaşvili, a agravat criza care zguduie ţara de la alegerile legislative din octombrie 2020, câştigate de partidul aflat la putere, Visul Georgian, dar umbrite de acuzaţii de fraudă.

Citește și : TOATE şcolile din Grecia au fost redeschise

Bruxellesul a obţinut sub medierea preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, încheierea unui acord la mijlocul lunii aprilie între liderii de opoziţie şi Visul Georgian. Înţelegerea prevede reforme judiciare şi legislative pentru o mai mare transparenţă în ţară.

MNU a condiţionat totuşi semnarea acestui acord de eliberarea lui Nika Melia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.