StiripesurseDiasporaJustiţia spaniolă a decis: Oriol Junqueras rămâne în spatele gratiilor

Justiţia spaniolă a decis: Oriol Junqueras rămâne în spatele gratiilor

Publicat:

Curtea Supremă de Justiţie a Spaniei a decis menţinerea în detenţie a fostului vicepreşedinte secesionist Oriol Junqueras, încarcerat pentru presupusă “rebeliune” şi care a fost ales de curând deputat în parlamentul regional, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Cei trei magistraţi ce formează Camera de Apel a Curţii de Justiţie, sesizaţi împotriva deciziei de plasare în detenţie luată de judecătorul însărcinat cu dosarul, au decis în unanimitate confirmarea acestui ordin judecătoresc, a informat un purtător de cuvânt al Curţii de Justiţie.

Citeşte şi: Ciclonul-bombă paralizează Coasta de Est a Americii – VIDEO

Potrivit magistraţilor, există în dosar “indicii de comitere de delicte de rebeliune, nesupunere şi deturnare de fonduri din partea lui Junqueras, închis de două luni”.

De asemenea, posibilitatea ca astfel de delicte să se repete nu poate fi exclusă, “pentru că niciun fel de date nu permit să se deducă faptul că reclamatul are intenţia de a abandona calea pe care a urmat-o până acum”, au subliniat magistraţii.


Curtea respinge ideea că împotriva liderilor secesionişti catalani s-ar desfăşura un proces politic, subliniind că faptul de a fi secesionist “este legitim, deoarece Constituţia admite apărarea oricărei poziţii politice”. Însă aceasta trebuie să se facă “fără a comite delicte”, argumentează magistraţii.

Decizia Curţii de Justiţie spaniole va avea în orice caz consecinţe politice: după alegerile din 21 decembrie, secesioniştii se bucură de majoritate absolută ca număr de locuri în noul parlament catalan (70 din 135), însă opt dintre aceşti deputaţi nu pot participa la lucrările parlamentului regional pentru că sunt fie în exil în Belgia, fie în închisoare, în cazul a trei dintre ei, printre care şi Junqueras.

Citeşte şi: Trump dă peste cap legalizarea marijuanei

Cel puţin şase dintre aceşti opt parlamentari trebuie prin urmare să găsească o soluţie pentru a-i permite blocului secesionist să-şi menţină pragul de 68 de deputaţi, care i-ar garanta majoritatea. Dacă nu vor putea să iasă din închisoare sau vor rămâne în exil, ei şi-ar putea ceda locurile candidatului aflat pe poziţia următoare pe lista pentru alegerile regionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.