StiripesurseExterneKremlinul dă vina pe Londra pentru sabotajul gazoductului Nord Stream

Kremlinul dă vina pe Londra pentru sabotajul gazoductului Nord Stream

Publicat:

Kremlinul a acuzat din nou marţi Marea Britanie că este la originea exploziilor care au afectat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, acestea fiind construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Serviciile noastre de informaţii dispun de probe care sugerează că atacul a fost condus şi coordonat de specialişti militari britanici”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: PERICOL pentru Terra! Un asteroid de mari dimensiuni se apropie de Pământ – Black News

“Există probe că Marea Britanie este implicată într-un sabotaj, într-un atac terorist împotriva acestor infrastructuri de energie vitale, nu ruseşti, ci internaţionale”, a adăugat el.

“Astfel de acţiuni nu pot fi lăsate (fără răspuns). Ne vom gând la ce măsuri pot fi luate”, a mai spus Peskov, denunţând “tăcerea inacceptabilă a capitalelor europene”.


Armata rusă a acuzat încă de sâmbătă Londra că este implicată în scurgerile de gaz de la Nord Stream. Acuzaţiile survin după un atac cu drone ucrainene asupra flotei de la Marea Neagră în Crimeea, despre care Moscova a spus de asemenea că a fost pregătit cu implicarea unor “experţi britanici”.

Ministerul Apărării britanic a spus că acuzaţiile Moscovei sunt false şi urmăresc să distragă atenţia de la eşecurile armatei ruse din Ucraina.

La 26 septembrie, au fost detectate patru mari scurgeri la gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în largul insulei daneze Bornholm, două în zona economică suedeză şi două în cea a Danemarcei.

Inspecţiile submarine preliminare au întărit suspiciunile de sabotaj, scurgerile fiind precedate de explozii.

Citeşte şi: AIEA începe inspecţiile în Ucraina – Black News

Gazoductele Nord Stream, care leagă Rusia de Germania, sunt motivul unor tensiuni geopolitice de mai mulţi ani, amplificate după decizia Moscovei de a tăia livrările de gaz în Europa.

Deşi încă nefuncţionale, ele aveau totuşi gaz în momentul în care au fost avariate.

Marţi, Kremlinul a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la reperarea celor două gazoducte deţinute de Rusia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.