StiripesurseȘtirile zileiKremlinul RESPINGE decizia Curţii Internaţionale de Justiţie

Kremlinul RESPINGE decizia Curţii Internaţionale de Justiţie

Publicat:

Kremlinul a respins joi decizia Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, care a ordonat cu o zi înainte ca Rusia să-şi suspende imediat operaţiunile militare în Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu vom putea ţine cont de această decizie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că cele două părţi – Rusia şi Ucraina – trebuie să ajungă la un acord pentru ca decizia să fie pusă în aplicare. “În acest caz, niciun acord nu este posibil”, a afirmat Peskov.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

Curtea Internaţională de Justiţie a cerut miercuri Rusiei să-şi suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina. Potrivit CIJ, Rusia trebuie să garanteze că toate forţele aflate sub controlul său sau pe care le susţine nu mai continuă operaţiunea militară.

Într-o postare pe Twitter, miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia CIJ.


CIJ s-a exprimat în cadrul unei proceduri de urgenţă iniţiate de Kiev la câteva zile după începerea invaziei ruse.

Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

Ucraina cerea Curţii de la Haga să ordone Moscovei încetarea imediată a invaziei, în aşteptarea unui verdict pe fondul conflictului dintre cele două state, verdict până la a cărui pronunţare ar putea trece ani.

Conform cererii Kievului, CIJ – creată în 1946 cu misiunea de a soluţia disputele dintre state – a decis să pronunţe măsuri de urgenţă, zise conservatoare, pentru a ordona Rusiei să suspende imediat operaţiunile militare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Acordul de cooperare nucleară între Donald Trump și Arabia Saudită provoacă deja îngrijorare

Donald Trump a aprobat un acord de cooperare nucleară cu Riad-ul, care ar putea autoriza în cele din urmă îmbogățirea uraniului în Arabia Saudită....

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.