StiripesurseExterneKremlinul: SUA vor trebui să răspundă pentru riscul de sănătate, dacă...

Kremlinul: SUA vor trebui să răspundă pentru riscul de sănătate, dacă dau Kievului muniţii cu uraniu sărăcit

Publicat:

Kremlinul a declarat joi că Statele Unite vor trebui să răspundă pentru “consecinţele foarte triste” ale deciziei sale de a furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, relatează Reuters.

Pentagonul a anunţat miercuri un pachet de asistenţă pentru Ucraina care include muniţie cu uraniu sărăcit pentru tancurile Abrams, care poate străpunge blindajul. Marea Britanie a trimis deja obuze similare.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că utilizarea intensă de către NATO a unor astfel de muniţii în bombardarea Iugoslaviei în 1999 a provocat o creştere a cazurilor de cancer şi de alte boli asociate.

“Aceste consecinţe sunt resimţite şi de generaţiile următoare ale celor care au intrat cumva în contact sau s-au aflat în zonele în care au fost folosite aceste arme”, a declarat el reporterilor, afirmând că acelaşi lucru se va întâmpla acum şi în Ucraina.


Utilizarea muniţiei cu uraniu sărăcit este intens dezbătută. Coaliţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor cu Uraniu spune că ingerarea sau inhalarea chiar şi a prafului de uraniu sărăcit poate provoca cancere şi malformaţii congenitale.

Însă un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu privind impactul uraniului sărăcit în Serbia şi Muntenegru, în Iugoslavia de atunci, a constatat că “nu există o contaminare semnificativă şi generalizată”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, instituţia de supraveghere nucleară a ONU, afirmă că studiile efectuate în fosta Iugoslavie, Kuweit, Irak şi Liban “au indicat că existenţa reziduurilor de uraniu sărăcit dispersate în mediu nu reprezintă un pericol radiologic pentru populaţia din regiunile afectate”.

Unii politicieni sârbi au contestat acest lucru şi au raportat o incidenţă crescută a tumorilor maligne şi a deceselor cauzate de acestea.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

Royal Society din Marea Britanie a afirmat într-un raport din 2002 că riscurile pentru rinichi şi alte organe în urma utilizării muniţiilor cu uraniu sărăcit sunt foarte scăzute, atât pentru majoritatea soldaţilor de pe teren, cât şi pentru cei care locuiesc în zona de conflict.

Marea Britanie afirmă în ghidul său că inhalarea unei cantităţi de praf de uraniu sărăcit suficient pentru a provoca leziuni ar fi dificilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.