StiripesurseDiasporaLiberalii moldoveni cer sancţionarea preşedintelui Igor Dodon

Liberalii moldoveni cer sancţionarea preşedintelui Igor Dodon

Publicat:

După ce preşedinţia de la Chişinău a cerut Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) să anuleze evenimentele culturale preconizate să aibă loc cu ocazia Centenarului Unirii, iar responsabilii de aceste manifestaţii să fie traşi la răspundere, Partidul Naţional Liberal (PNL) din Republica Moldova a cerut marţi Curţii Constituţionale să verifice legalitatea acţiunilor preşedintelui Igor Dodon, care prin declaraţii şi apeluri publice antiunioniste instigă societatea la divizare, la dezbinare socială şi etnică, se menţionează într-un comunicat al liberalilor moldoveni, semnat de şefa formaţiunii Vitalia Pavlicenko.

‘Având în vedere nu doar istoria comuna a românilor, dar şi relaţiile preferenţiale dintre cele două state româneşti, inclusiv asistenţa majoră dezinteresată acordată de poporul şi statul român, cetăţenii Republicii Moldova au tot dreptul firesc, legitim de a marca datele din Istoria comună a populaţiei de pe ambele maluri ale Prutului’, se menţionează în comunicatul transmis agerpres.

Citeşte şi: Belgia. ‘Diaconul morţii’ îşi recunoaşte pentru prima dată crimele – FOTO

Totodată, PNL cere Curţii Constituţionale să efectueze o verificare a legalităţii unora dintre acţiunile Partidului Socialiştilor (prorus, de stânga), întrucât acestea ar fi în contradicţie cu legea din 2007 privind partidele politice. Textul acestui document obligă formaţiunile politice să respecte ‘principiile fundamentale ale suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova’.

O sesizare va depune la Curtea Constituţională din Chişinău şi Partidul Liberal (PL) din Republica Moldova, structură independentă de PNL, care a anunţat că va cere Curţii să declare neconstituţionale 5 legi ce se referă la statutul limbii ruse ca limbă de comunicare pe teritoriul republicii, relatează Radio Chişinău.


PL consideră că prin aceste legi limbii ruse i se atribuie un statut similar limbii oficiale – româna – ceea ce ar reprezenta o încălcare a Constituţiei.

Citeşte şi: ALERTĂ de tsumani după un megaCUTREMUR în Alaska

La sfârşitul lunii octombrie, Curtea Constituţională a avizat un proiect de modificare a denumirii limbii din ‘moldovenească’ în ‘română’ în Constituţie. Iniţiativa însă nu a fost examinată în forul legislativ.

În 2013, Curtea a decis că textul Declaraţiei de Independenţă unde figurează termenul de ‘limbă română’ prevalează asupra textului Constituţiei în care este indicată sintagma ‘limba moldovenească’ pentru limba de stat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.