StiripesurseDiasporaLISTA principalelor ţinte luate în colimator de către hackerii ruşi

LISTA principalelor ţinte luate în colimator de către hackerii ruşi

Publicat:

Hackerii care au perturbat alegerile prezidenţiale americane în 2016 aveau ambiţii care depăşeau cu mult campania democratei Hillary Clinton, vizând e-mailuri ale unor ofiţeri ucraineni, reprezentanţi ai opoziţiei ruse, contractori americani în domeniul apărării şi alte mii de ţinte de interes pentru Kremlin, potrivit unei liste de ţinte digitale care nu a mai fost publicată, obţinută de Associated Press, potrivit news.ro

Această listă reprezintă cea mai detaliată probă juridică de până acum a legăturii strânse dintre hackeri şi Guvernul rus, dezvăluind o operaţiune desfăşurată timp de mai mulţi ani şi care a încercat să pătrundă în ”inbox”-urile a 4.700 de utilizatori de Gmail din întreaga lume – de la reprezentantul Papei la Kiev şi până la membrele trupei punk Pussy Riot de la Moscova, scrie AP.

”Este o listă de dorinţe, cu cei pe care ai vrea să-i vizezi pentru a promova interesele ruse”, declară Keir Giles, directorul Conflict Studies Research Center din Cambridge, în Anglia, unul dintre cei cinci experţi externi care au revizuit concluziile AP.

Datele reprezintă ”o listă principală de persoane pe care Rusia ar vrea să le spioneze, să le facă de râu, să le discrediteze sau să le facă să tacă”.

Concluziile AP se întemeiază pe o bază de date de 19.000 de linkuri ”maliţioase” colectate de Secureworks, o firmă de securitate cibernetică, şi interviuri cu peste 100 de ţinte ale hackerilor.


The Associated Press prezintă principalele nume de pe lista ţintelor hackerilor:

JOHN KERRY

Secretarul de Stat al preşedintelui Barack Obama, candidatul democrat la preşedinţie în 2004, fost senator din Massachusetts.

Kerry a fost vizat de cel puţin cinci e-mailuri de tip phishing din iunie în decembrie 2015, pe când era secretar de Stat.

COLIN POWELL

Secretar de Stat al preşedintelui George W. Bush, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Ronald Reagan, fost comandant al Statului Major Interarme.

Dezvăluirea e-mailurilor sale a ţinut prima pagină, după ce au fost publicate de DCLeaks în septembrie 2016.

Powell a fost vizat de un e-mail de tip phishing în iunie 2015.

WESLEY CLARK

Comandant şef al Comandamentului European al Statelor Unite, candidat la învestitura democrată în alegerile prezidenţiale în 2003.

Adresa sa de Gmail a fost ţinta a 12 e-mailuri de tip phishing din aprilie în decembrie 2015.

PETRO POROŞENKO

Preşedintele Ucrainei, om de afaceri, a apropiat ţara de Occident, preşedinte în timpul unui război împotriva separatiştilor proruşi care a început în 2014.

Vizat în mod repetat de Fancy Bear din aprilie până în septembrie 2015.

MIHAIL HODORKOVSKI

Fost magnat rus al petrolului, odinioară unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, încarcerat în 2003, potrivit unor observatori în urma unor acuzaţii motivate politic de fraudă şi evaziune fiscală, graţiat în 2013 şi plecat din ţară, în prezent rezident în Elveţia şi un promotor al reformelor democratice în Rusia.

Hodorkovski a fost vizat de 13 atacuri informatice din martie în decembrie 2015.

MARIA ”MAŞA” ALEHINA

Activistă politică rusă, membră a trupei de punk rock contestare Pussy Riot, condamnată în 2012 pentru huliganism şi eliberată din închisoare în 2013.

Adresa ei pe Gmail a fost vizată de trei atacuri de tip phishing din martie în aprilie 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.