StiripesurseExterneLondra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Publicat:

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Guvernul britanic a declarat marţi că speră să deporteze în Rwanda “până la sfârşitul anului” un grup deja identificat de 5.700 de solicitanţi de azil, după adoptarea unei legislaţii controversate menite să descurajeze traversările ilegale ale Canalului Mânecii, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Conform acestui text, adoptat în Parlament marţea trecută şi care a primit sigiliul regal vineri, guvernul conservator al lui Rishi Sunak intenţionează să înceapă evacuările în iulie.

Citeşte şi: Von der Leyen îşi apără palmaresul în faţa a şapte contracandidaţi la conducerea Comisiei Europene – Stiripesurse.md

Potrivit unui document publicat luni de Ministerul de Interne, Kigali “a acceptat în principiu” să primească 5.700 de solicitanţi de azil.

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Aceştia au fost selectaţi dintre peste 57.000 de oameni care au sosit ilegal în Regatul Unit prin Canalul Mânecii, între începutul lunii ianuarie 2022 şi sfârşitul lunii iunie 2023, potrivit unui bilanţ al AFP alcătuit pe baza cifrelor oficiale.


“Intenţionăm să expulzăm (acest grup) până la sfârşitul anului”, a confirmat la Sky News ministrul sănătăţii, Victoria Atkins.

Ministerul de Interne a precizat la rândul său într-un document că, dintre cei 5.700 de solicitanţi de azil vizaţi, “2.143 continuă să se prezinte la Ministerul de Interne şi pot fi identificaţi pentru a fi plasaţi în detenţie” în aşteptarea expulzării.

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Ministrul sănătăţii a dat asigurări că executivul lucrează la localizarea celorlalţi. “Vrem ca mesajul să fie foarte clar (…) vor fi găsiţi şi vor fi expulzaţi”, a spus ea.

În ultimele zile, Irlanda a declarat că se confruntă cu un aflux de migranţi din Regatul Unit, dând vina pe politica de migraţie a vecinului său.

Susţinută de un nou tratat între Londra şi Kigali, noua lege are ca scop expulzarea migranţilor care au sosit ilegal, de oriunde ar veni, în Rwanda, care le va examina cererea de azil. Oricare ar fi rezultatul, ei nu se vor putea întoarce în Marea Britanie.

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda

Textul stipulează că Rwanda este o ţară sigură şi prevede că guvernul va putea trece peste posibilele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului care vizează prevenirea expulzărilor.

De la ONU la biserici creştine, apelurile s-au înmulţit pentru a îndemna Regatul Unit să-şi abandoneze proiectul.

După un număr record de migranţi în 2022 (45.000), apoi o scădere în 2023 (aproape 30.000), peste 7.160 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii la bordul unor nave improvizate de la începutul lui 2024, un record istoric în primele patru luni ale anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.