StiripesurseRăzboi in UcrainaLuganskul a căzut aproape în totalitate pe mâna ruşilor

Luganskul a căzut aproape în totalitate pe mâna ruşilor

Publicat:

Cucerirea regiunii ucrainene Lugansk (în estul Ucrainei) este aproape încheiată, iar un total de 1.908 militari ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol s-au predat, a anunţat vineri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de France Presse, potrivit agerpres.

“Unităţile forţelor armate ruse, împreună cu cele ale miliţiei republicilor populare Lugansk şi Doneţk, continuă să-şi extindă controlul asupra teritoriilor din Donbas. Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată”, a declarat Serghei Şoigu în cadrul unei reuniuni a Consiliului ministerului său, la care au participat şi responsabili din armată, televiziunea publică rusă difuzând imagini de la această reuniune.

Citeşte şi: Medvedev critică sancţiunile NEBUNEŞTI dictate de Occident împotriva Rusiei – Black News

Chiar înainte de începerea ofensivei în Ucraina, lansată în 24 februarie, Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din care o parte este controlată din 2014 de forţele proruse.

În regiunea Lugansk, ruşii încercuiesc Severodoneţk şi Lissiciansk, două localităţi separate de un râu şi care constituie ultima poziţie de rezistenţă ucraineană.


Şoigu a indicat de altfel că 1.908 militari ucraineni, care opuneau rezistenţă de mai multe săptămâni în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, s-au predat.

“Naţionaliştii blocaţi în combinat au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele”, a afirmat el.

Aceşti militari erau baricadaţi de mai multe săptămâni în galeriile subterane ale imensei oţelării Azovstal, devenind un simbol internaţional al rezistenţei împotriva ofensivei ruse.

Autorităţile ucrainene vor să organizeze un schimb de prizonieri de război, dar autorităţile ruse au indicat în repetate rânduri că ele consideră cel puţin o parte dintre aceştia nu drept soldaţi, ci combatanţi neonazişti.

Ministrul rus a afirmat de asemenea că ucrainenii încercaseră în 8 mai, fără succes, să ocupe Insula Şerpilor, punct strategic în Marea Neagră pe care ruşii l-au preluat sub control la începutul războiului.

“În ajunul Zilei Victoriei, autorităţile ucrainene au întreprins o tentativă aventuroasă de a ocupa Insula Şerpilor”, a declarat el. “Această acţiune îndoielnică s-a dovedit a fi un eşec total”, a adăugat Şoigu, afirmând că forţele ruse au ucis atunci 50 de militari ai forţelor de elită ucrainene, distrugând patru avioane, 10 elicoptere, 30 de drone şi trei nave.

Insula Şerpilor a devenit un simbol în Ucraina după un schimb de mesaje radio, devenit viral pe reţelele de social media, în care, în prima zi a conflictului, grănicerii ucraineni lansaseră un “Du-te la naiba, navă militară rusă!” crucişătorului rusesc Moskva, care le cerea să se predea.

Citește și: Canada INTERZICE tehnologia 5G a chinezilor de la Huawei şi ZTE – Black News

La scurt timp după acest schimb de replici, nava bombardase insula, ruşii preluând controlul asupra ei, iar militarii ucraineni fiind făcuţi prizonieri. Ei au fost ulterior eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri cu Moscova.

Crucişătorul Moskva, nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, s-a scufundat la jumătatea lunii aprilie după ce – potrivit Kievului – a fost lovit de două rachete ucrainene. Moscova a afirmat la rândul său că nava fusese avariată de o explozie la bord, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.