StiripesurseExterneLukaşenko se teme de trădare și SCHIMBĂ conducerea serviciilor secrete

Lukaşenko se teme de trădare și SCHIMBĂ conducerea serviciilor secrete

Publicat:

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a numit joi noi şefi ai Serviciului de informaţii, ai Consiliului de Securitate şi ai Comitetului de stat pentru control, pe fondul protestelor masive împotriva sa declanşate după alegerile prezidenţiale din 9 august, transmite Reuters, citând agenţia oficială de presă BelTA, potrivit agerpres.

Lukaşenko l-a desemnat la şefia Serviciului de informaţii pe Ivan Tertel, fost şef al Comitetului de stat pentru control, instituţie care îl va avea în frunte pe Vasili Gherasim. Valeri Vakulcik va conduce Consiliul de Securitate al ţării.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

De peste trei săptămâni în Belarus au loc proteste cotidiene. Lukaşenko susţine că a câştigat cu un rezultat covârşitor scrutinul prezidenţial din 9 august, dar opoziţia este convinsă că votul a fost fraudat masiv pentru ca liderul de la Minsk să obţină încă un mandat, al şaselea.

Păstrarea loialităţii forţelor de securitate, care l-au ajutat să reprime protestele, este esenţială pentru Aleksandr Lukaşenko, aflat în faţa celei mai mari provocări din cei 26 de ani de când se află la putere.


Comportamentul forţelor de securitate din Belarus este urmărit atent după ce experţi ONU în drepturile omului au primit informaţii despre sute de cazuri de tortură, bătăi şi alte tratamente inumane comise de poliţie.

Guvernul de la Minsk a respins acuzaţia că deţinuţii au fost abuzaţi fizic şi a declarat că forţele de securitate au acţionat în mod adecvat împotriva demonstranţilor.

Pe de altă parte, doi foşti prezentatori de televiziune au fost arestaţi miercuri seară la Minsk. Postul Euroradio a relatat că Denis Dudinski a fost arestat de ofiţeri în uniformă care l-au dus la un microbuz negru în apropierea casei sale. De asemenea, moderatorul Dmitri Kokhno a fost arestat, potrivit soţiei sale, Nadejda. Ea a scris pe Instagram că soţul său a fost dus miercuri noapte la penitenciarul Okrestina din Minsk şi că va compărea joi în faţa unui tribunal.

Ministrul de externe belarus Vladimir Makei a declarat miercuri că guvernul nu va tolera ceea ce el a descris drept ”jurnaliştii care condamnă autorităţile şi susţin protestele ilegale”.

Refugiată în Lituania, reprezentanta opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care s-a plasat pe poziţia secundă conform rezultatelor oficiale ale scrutinului, intenţionează să facă lobby pentru a obţine sprijin din partea ONU şi a Consiliului Europei, în vederea unei tranziţii paşnice a puterii în Belarus.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Potrivit reprezentanţilor săi, Tihanovskaia se va adresa vineri membrilor Consiliului de Securitate al ONU, iar în 8 septembrie Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Recent, reprezentanţi ai societăţii civile belaruse au creat un consiliu de coordonare, pentru a sprijini tranziţia de putere. Acest consiliu cere demisia lui Lukaşenko, eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi organizarea unor alegeri libere şi corecte în Belarus. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.