StiripesurseDiasporaMai mult de 1500 de castele sunt de vânzare în Franţa

Mai mult de 1500 de castele sunt de vânzare în Franţa

Publicat:

Potrivit agenţiilor imobiliare specializate, precum Barnes, Propriétés de France, Le Nail sau Patrice Besse, citate de Le Figaro, numărul bunurilor de excepţie, castele în acest caz, sunt de vânzare în Franţa. Situaţia în regiune devine critică, potrivit news.ro .

A duce o viaţă la castel, în secolul XXI, mai degrabă renunţi. Numărul castelelor disponibile pe piaţă a explodat în cursul ultimilor ani, potrivit unei anchete a cotidianului francez.

Citește și : Mai mult de 1500 de castele sunt de vânzare în Franţa

Vechile pietre încărcate de istorie au asaltat piaţa, 1500 de castele sunt propuse spre vânzare anul acesta, faţă de 800 câte erau în 2010.

Sunt uneori secole de istorie de familie la care personalităţile sunt nevoite să renunţe, obosite să-şi consacre toate mijloacele şi toată energia pentru salvarea patrimoniului şi la reşedinţa seculară din linia lor succesorală.


“Aceşti proprietari se află la finalul unui ciclu de generaţie, povesteşte Gonzague Le Nail, a cărei agenţie revendică mai mult de 4500 de castele şi conace vândute, expertizate sau transmise. Bunicii au reuşit, bazându-se pe veniturile de pe urma pământurilor. Părinţii care nu au mai avut pământuri, au început să aibp dificultăţi. Cât despre nepoţi, ei preferă Londra sau Shanghai unei vieţi la ţară”.

Pentru mulţi, întreţinerea a devenit o prăpastie insurmontabilă.

Le Figaro citează exemplul castelului Robien din Côtes-d’Armor, edificiu de secol XVIII, care a fost locuit de o familie din care a provenit fostul ministru al Educaţiei naţionale, Gilles de Robien, şi patru preşedinţi ai Parlamentului britanic. Propus spre vânzare pentru 4,2 milioane de euro, reşedinţa este în prezent estimată la 2,1 milioane de euro şi nu-şi găseşte cumpărător.

Într-adevăr, dacă castelele franceze stârnesc întotdeauna un interes al investitorilor străini, condiţia primordială pentru a le vinde la preţ mare este starea perfectă, o bună izolaţie şi amenajare la modă. Totodată, este convenabil să fie situat în regiunea pariziană şi nu în plină câmpie. La noii proprietari, tendinţa este de a-l revinde destul de rapid.

Citește și : Nordul Greciei, afectat de inundații

Potrivit lui Olivier de Lorgeril, preşedinte al asociaţiei Demeure historique, “rata cifrei de afaceri a unui castel a scăzut în medie de la 15 ani la aproximativ opt”. El intenţionează să solicite “un plan Marshall” al Statului pentru patrimoniul privat.

“Atunci când aud un deputat că spune că monumentele sunt neproductive sau că Bercy (ministrul Economiei şi Finanţelor, n.r) vorbeşte de nişe fiscale pentru ajutorarea monumentelor istorice, îmi ies din fire. Toate aceste castele, reprezintă viitorul zonelor”.

Castelul Menars, situat pe Valea Loarei, este pus în vânzare. El a fost achiziţionat în 1760 de Jeanne Poisson, devenită marchiză de Pompadour, favorita lui Louis XV. Cu o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi şi cu 62 de camere, reşedinţa a fost cumpărată în anii ’80 de Edouard Baysari, om de afaceri de origine libaneză, care timp de 30 de ani s-a consacrat lucrărilor de renovare şi amenajare care au costat 100 de milioane de euro. Castelul a fost estimat pentru o sumă între 20 şi 30 de milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.