StiripesurseDiasporaMai multe recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în Franţa

Mai multe recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în Franţa

Publicat:

Mai multe recorduri istorice de temperatură au fost depăşite luni în Franţa, în localităţi precum Brest, Saint-Brieuc şi Nantes (vest) şi Biscarrosse (sud-vest) în ”cea mai călduroasă zi din acest val de caniculă”, a anunţat Météo-France, potrivit AFP, scrie agerpres

Potrivit valorilor provizorii înregistrate la ora 17:00 (15:00 GMT), termometrul a afişat 39,3 grade Celsius la Brest (recordul anterior fiind de 35,1 grade Celsius, înregistrat în august 2003), 39,5 grade Celsius la Saint-Brieuc (38,1 grade Celsius, recordul precedent înregistrat în august 2003), 42 grade Celsius la Nantes (faţă de 40,3 grade Celsius, în iulie 1949) şi 42,6 grade Celsius la Biscarrosse (41,7 grade Celsius, precedentul record înregistrat în iunie 2022).

Citește și : Un oficial SUA se aşteaptă la noi măsuri din partea OPEC în privinţa majorării producţiei de petrol

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.