StiripesurseDiasporaMembri ai Gărzii Civile, alungaţi dintr-un hotel în apropiere de Bracelona

Membri ai Gărzii Civile, alungaţi dintr-un hotel în apropiere de Bracelona

Publicat:

Aproape 200 de membri ai Gărzii Civile au fost constrânşi luni să îşi părăsească hotelul la Calella unde erau găzduiţi la periferia Barcelonei, la o zi după violenţele poliţieneşti care au marcat referendumul de autodeterminare interzis în Catalonia (nord-estul Spaniei), relatează AFP. 

“Vreo 200 de angajaţi ai corpului (Gărzii Civile) vor trebui să îşi abandoneze hotelul unde erau cazaţi de mai multe zile. Conducerea stabilimentului le-a adus la cunoştinţă acest lucru (luni) dimineaţă”, potrivit unui comunicat dat publicităţii de principalul sindicat al Gărzii Civile, AUGC (Asociacion Unificada de Guardias Civiles).

Decizia a fost luată după scenele de violenţă care i-au scandalizat pe catalani şi dincolo de graniţe, în cursul cărora poliţişti şi membri ai Gărzii Civile au făcut uz de bastoane pentru a împrăştia alegătorii adunaţi în apropierea secţiilor de votare pentru referendum.

Confruntaţi cu aceşti militanţi care au avut consemnul să opună o rezistenţă paşnică, unii poliţişti şi membri ai Gărzii Civile i-au lovit cu picioarele, bastoanele sau scuturile, ajungând să târâie la pământ persoane în vârstă.

În faţa hotelului în noaptea ce a urmat, după o “lungă zi de muncă, membrii Gărzii Civile a fost nevoiţi să înfrunte strigăte, chiar insulte, precum şi sticle aruncate până târziu în noapte”, a menţionat comunicatul.


Aceşti membri ai forţelor speciale aşteptau luni să fie transferaţi, “probabil în unităţi ale armatei”, a explicat sindicatul care a subliniat că “observă cu îngrijorare crescândă această atmosferă de ostilitate, o situaţie care s-a degradat în numai câteva zile şi face mult mai dificilă munca agenţilor pentru apărarea statului de drept şi ordinii în Catalonia”.

De la începutul lunii septembrie, Spania traversează cea mai gravă criză politică din aproape 40 de ani, după părerea tuturor conducătorilor săi. La 6 septembrie, parlamentul catalan a votat o lege pentru organizarea acestui referendum în ciuda interdicţiei sale, argumentând că separatiştii îl reclamă din 2012.

Ignorând ameninţările cu sancţiuni, separatiştii au perseverat şi susţin că au câştigat acest referendum cu 90% din voturi şi 2,02 milioane de voturi din totalul de 5,3 milioane de alegători, ameninţând cu proclamarea unilaterală a independenţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.