StiripesurseDiasporaMembru al Parlamentului britanic, implicat într-un scandal sexual. Theresa May a...

Membru al Parlamentului britanic, implicat într-un scandal sexual. Theresa May a dispus anchetarea cazului

Publicat:

Subsecretar de stat în Ministerul Comerţului şi membru al Parlamentului britanic, Mark Garnier se află în centrul unui scandal sexual, după ce a fost acuzat de o fostă secretară că, în 2010, i-a cerut să cumpere jucării sexuale şi a folosit un limbaj nepotrivit la adresa ei. El a recunoscut faptele, iar prim-ministrul Theresa May a dispus anchetarea cazului.

Mark Garnier, în vârstă de 53 de ani, este căsătorit şi are trei copii. El a fost ales membru al Parlamentului britanic din partea Conservatorilor pentru Wyre Forest, în 2010, şi a fost numit subsecretar de stat în Ministerul Comerţului, în iulie 2016.

În urmă cu câteva zile, fosta lui secretara Caroline Edmondson a dezvăluit că Garnier i-a dat bani pentru a cumpăra două vibratoare de la un sex-shop din Soho şi a aşteptat-o în afara magazinului până le-a cumpărat. Potrivit ei, un vibrator era pentru soţia politicianului, Caroline, iar celălalt, pentru o asistentă care lucra în biroul din Wyre Forest.

El a recunoscut acuzaţiile, susţinând că apelativul „Sugar tits” pe care îl folosea la adresa femeii era doar o glumă, la fel şi cumpărarea de jucării sexuale.

Anchetarea acestui caz de către biroul prim-ministrului a fost anunţată duminică de Jeremy Hunt, secretar de stat pe probleme de Sănătate, în timpul unui interviu acordat BBC1.


„Poveştile, dacă sunt adevărate, sunt de neacceptat, iar Cabinetul va ancheta dacă a fost încălcat codul ministerial în acest caz”, citează The Guardian.

Hunt a mai spus că Theresa May îi va cere în scris purtătorului de cuvânt al Camerei Comunelor, John Bercow, „sfatul pentru cum să schimbăm această cultură a sexismului”.

Mai târziu, un purtător de cuvânt al Conservatorilor a spus: „Aşa cum a precizat prim-ministrul, orice raportare de hărţuire sexuală este îngrijorătoare şi orice comportament de acest fel este inacceptabil în viaţă, inclusiv în politică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.