StiripesurseDiasporaMerkel: Apropierea statelor din Balcanii de vest de UE este şi...

Merkel: Apropierea statelor din Balcanii de vest de UE este şi în interesul Uniunii

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat luni poziţia privind importanţa Uniunii Europene (UE), oferindu-i Albaniei perspectiva de a adera la un moment dat la blocul comunitar, după ce în octombrie Franţa a blocat deschiderea negocierilor de aderare, relatează dpa, scrie agerpres.

Apropierea statelor din Balcanii de vest de UE nu este doar în interesul regiunii, ci şi al blocului, a subliniat Angela Merkel cu ocazia unei vizite a premierului albanez Edi Rama la Berlin.

Citește și : Trump neagă afirmaţiile lui Bolton privind dosarul ucrainean

Cancelarul german şi-a exprimat speranţa că se va lua o decizie privind lansarea negocierilor de aderare cu Albania la următorul summit al Uniunii din luna martie, invocând consideraţii geopolitice în acest sens, precum şi faptul că Albania a progresat mult în ce priveşte reforma sistemului său judiciar.

Angela Merkel s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea aderării la Uniunea Europeană a Albaniei şi Macedoniei de nord, notează dpa.


Luni, Merkel a amintit şi de cutremurul care a lovit Albania la sfârşitul lui noiembrie anul trecut şi a menţionat că la jumătatea lunii februarie va avea loc o conferinţă a donatorilor pentru a contribui la reconstrucţia ţării – efort pe care, a subliniat la rândul său premierul Edi Rama, Albania nu-şi permite să-l finanţeze singură.

Citește și : Leo Varadkar îi cere Uniunii Europene să protejeze interesele Irlandei după Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.