StiripesurseExterneMerkel înăsprește restricțiile în Germania

Merkel înăsprește restricțiile în Germania

Publicat:

Germania va introduce noi măsuri mai restrictive pentru a încerca să lupte împotriva unei resurgenţe a pandemiei de COVID-19, a anunţat miercuri seară cancelarul Angela Merkel la finalul unei reuniuni cu responsabilii celor 16 landuri federale, notează AFP, potrivit agerpres.

Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat de exemplu în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.

Citește și : Filarmonica din New York rămâne închisă tot sezonul 2020-2021

Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

“Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie”, a comentat cancelarul german.


“Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată”, a adăugat ea. “Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială”, a insistat Angela Merkel.

Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.

Citește și : Summitul UE va pecetlui soarta acordului pentru Brexit

Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, au petrecut miercuri opt ore pentru a elabora aceste reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.

Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, un nivel nemaiatins de la măsurile de restricţie din primăvară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.