StiripesurseDiasporaMii de nemţi au protestat împotriva restricţiilor impuse de coronavirus

Mii de nemţi au protestat împotriva restricţiilor impuse de coronavirus

Publicat:

Câteva mii de persoane care se opun măsurilor sanitare impuse de gestionarea pandemiei noului coronavirus s-au adunat duminică la Konstanz, în apropierea graniţei germano-elveţiene, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de restricţiile impuse de autorităţi după ce, cu o zi înainte, au organizat un lanţ uman, informează AFP, potrivit agerpres.

Organizatorii, care se prezintă ca o adunare pestriţă de “gânditori liberi”, au anulat o paradă programată pentru duminică după-amiază, potrivit poliţiei. Ei s-au mulţumit să se întâlnească lângă malul lacului Constanţa, iar participarea părea, atât sâmbătă cât şi duminică, cu mult sub protestele anterioare din Berlin, unde s-au reunit peste 20.000 de manifestanţi.

Citeşte şi: Un student evreu a fost atacat cu lopata în faţa unei sinagogi din Germania

Cei mai mulţi protestatari nu purtau măşti de protecţie, dar păstrau distanţa de 1.5 metri impusă de autorităţi.

Unii purtau pancarte care îndemnau la “Libertate!” sau denunţau măsurile sanitare adoptate de cancelar: “Pentru libertatea noastră. Împotriva RDG 2.0 a Angelei Merkel”.


“Faptul că toţi trebuie să purtăm mască, că elevii sunt obligaţi să poarte mască în şcoli, aceasta este cumva simbolul cel mai evident (…) al unei situaţii actuale complet absurde”, a declarat Uwe, un manifestant indignat, în vârstă de 61 de ani.

Sâmbătă, între 10.000 şi 11.000 de persoane au format un lanţ uman pe malul lacului Constanţa, la graniţa dintre Germania, Elveţia şi Austria. Această estimare, furnizată de poliţie, se referă doar la manifestanţii de pe ţărmul german al lacului. Mobilizarea a fost cu mult sub aşteptările organizatorilor, care iniţial intenţionau să înconjoare lacul până în Austria.

Citeşte şi: Trump a ieşit din spital pentru a-şi saluta susţinătorii

Aceste demonstraţii reunesc persoane din diverse categorii, printre care se regăsesc activişti anti-vaccin, adepţi ai teoriilor conspiraţioniste, cetăţeni cu adevărat îngrijoraţi de restricţiile legate de COVID-19, dar şi, din ce în ce mai mult conform autorităţilor, simpatizanţi ai dreptei extreme.

Aceste manifestări au loc într-o perioadă în care se înregistrează o creştere a numărului de infectări în Germania, ţară relativ scutită până acum de pandemia noului coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.