StiripesurseDiasporaMinistrul german de interne vrea să interzică deţinerea de arme semiautomate

Ministrul german de interne vrea să interzică deţinerea de arme semiautomate

Publicat:

Ministrul german de interne Nancy Faeser vrea să interzică deţinerea de arme semiautomate în proprietate privată, iar pentru altfel de arme să fie necesară obţinerea unui permis, relatează luni cotidianul Süddeutsche Zeitung din Munchen, preluat de dpa, potrivit agerpres.  

Această iniţiativă vine în urma violenţelor produse de Anul nou în mai multe oraşe din Germania, precum şi ca urmare a descoperirii în decembrie a unui presupus complot vizând o lovitură de stat din partea extremei drepte.

Citește și : Forţele ucrainene rămân pe poziţii în două oraşe-cheie din estul Ucrainei

Un proiect de lege elaborat în acest sens stipulează între altele ca puştile, dar şi arbaletele, utilizate cu precădere de gruparea Cetăţenii Reich-ului (Reichsbürger), să nu mai poată fi obţinute decât în baza unui permis de port-armă, a consemnat publicaţia, citând din documentul de 48 de pagini.

Nancy Faeser s-a exprimat încă dinaintea ciocnirilor din noaptea de revelion în favoarea înăspririi legislaţiei armelor de foc. Sărbătorirea sosirii noului an a prilejuit, în mai multe oraşe, atacuri cu diferite materiale pirotehnice asupra poliţiei şi pompierilor. Atacurile au fost deosebit de violente în unele cartiere din Berlin.


Dezbaterea privind dreptul la deţinerea de arme de foc a luat avânt în Germania după arestarea a 25 de presupuşi membri ai unei grupări asociate cu mişcarea Reichsbürger, pe 7 decembrie anul trecut. Aceştia ar fi planificat comiterea unei lovituri de stat.

Citește și : Facebook ELIMINĂ postările care sprijină asaltul din Brazilia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.