StiripesurseDiasporaMinistrul de interne slovac şi-a dat demisia

Ministrul de interne slovac şi-a dat demisia

Publicat:

Ministrul de interne slovac, Robert Kalinak, şi-a anunţat luni demisia, cerută de opoziţie, de un partid din coaliţia de guvernare şi de manifestanţi, în contextul asasinării jurnalistului Jan Kuciak în februarie, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Este important să fie menţinută stabilitatea, aşa că demisionez din postul de ministru de interne şi din postul de vicepremier”, a anunţat Kalinak, a cărui demisie ar putea permite supravieţuirea guvernului de coaliţie condus de premierul Robert Fico.

Citeşte şi: Noul minister al ‘Patriei’ stârneşte o polemică aprinsă în Germania

“Cred că prin acest gest voi contribui la stabilizarea situaţiei în Slovacia”, a spus el într-o conferinţă de presă.

“Obiectivul meu principal este de a clarifica acest dublu asasinat. Trebuie să ştim cine l-a comis şi de ce”, a adăugat el.


Jurnalistul de investigaţii Jan Kuciak a fost asasinat cu focuri de armă împreună cu iubita sa în apartamentul lor, în ultimul weekend din februarie. Anchetele sale jurnalistice se axau pe legăturile obscure dintre oamenii de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia. În urma celor două crime au fost reţinuţi şapte suspecţi italieni, care între timp au fost eliberaţi din lipsă de probe.

Deşi circumstanţele acestui asasinat rămân neclare, uciderea jurnalistului a avut ca efect un val de indignare şi de proteste în ţară. Vineri seară, zeci de mii de persoane au participat la manifestaţii anticorupţie în mai multe oraşe slovace, protestatarii cerând demisia lui Fico şi a ministrului de interne. La Bratislava, 40.000 de persoane au participat la protest, conform cotidianului SME, ceea ce ar însemna cea mai mare adunare populară din această ţară de la Revoluţia de Catifea care a dus la căderea comunismului în Cehoslovacia în 1989.

Pe lângă presiunea socială, principalul partid de guvernământ, formaţiunea social-democrată SMER a lui Fico, primise din partea unuia dintre partenerii coaliţiei tripartite de guvernare, Most-Hid, un ultimatum să-l demită pe ministrul de interne, în cazul în care acesta ar fi refuzat să demisioneze.

Citeşte şi: Un avion de pasageri s-a prăbuşit pe aeroportul din Kathmandu

Conducerea partidului Most-Hid urmează să se reunească în cursul după-amiezii de luni pentru a decide dacă demisia ministrului îi va permite să facă în continuare parte din coaliţia de guvernare.

“Cetăţenii aşteaptă o soluţie reală pentru criza politică şi să fie asumată clar responsabilitatea politică pentru situaţia de neîncredere şi a justiţiei ţării (…) Văd două posibilităţi: o reconstrucţie substanţială a guvernului, care a polarizat ţara, sau alegeri anticipate”, a declarat vineri preşedintele Andrej Kiska, pe care premierul Robert Fico l-a acuzat că încearcă să profite de situaţie pentru a-i dărâma guvernul şi că ar complota inclusiv cu miliardarul american George Soros, cu care şeful statului ar fi avut contacte discrete.

Preşedintele Kiska a mai reproşat guvernului că ar fi ignorat ani la rând avertismentele serviciilor secrete privind prezenţa mafiei italiene în Slovacia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.