StiripesurseȘtirile zileiMoldova va fi inclusă de UE în regimul de roaming „ca...

Moldova va fi inclusă de UE în regimul de roaming „ca acasă”

Publicat:

Utilizatorii de telefonie mobilă din Moldova vor putea să comunice cu cei din țările Uniunii Europene la același preț ca pe teritoriul Moldovei, începând cu 1 ianuarie 2026, transmite agenția IPN.

Citește și: Ioniță: Exportăm mai nimic, importăm totul

Acest lucru va fi posibil datorită obținerii regimului „roaming ca acasă”, aplicat în UE. Decizia va fi votată în iulie de executivul UE. Acum două luni, Parlamentul de la Chișinău a adoptat cadrul normativ necesar pentru reglementarea tarifelor de roaming după standarde europene. Următoarea etapă va consta în implementarea tehnică și contractuală de către operatorii de telefonie mobilă.

De regimul european „ca acasă” va beneficia și Ucraina. Acesta este aplicabil și în alte țări non-UE din Spațiul Economic European, – Islanda, Liechtenstein, Norvegia, precum și în Marea Britanie, operatorii de telecomunicații au decis să se alinieze legislației europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.