StiripesurseDiasporaNegocierile pe marginea Brexitului vor fi reluate la 9 noiembrie

Negocierile pe marginea Brexitului vor fi reluate la 9 noiembrie

Publicat:

Guvernul de la Londra a anunţat miercuri că negocierile cu Bruxelles-ul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) vor fi reluate la 9 noiembrie, nu la 8 noiembrie aşa cum declarase iniţial ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, transmite AFP, potrivit agerpres.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi ministrul David Davis ‘s-au pus de acord astăzi să se întâlnească în 9 şi 10 noiembrie’, a indicat Ministerul britanic pentru Brexit.

David Davis declarase luni în parlamentul britanic că a şasea rundă de negocieri consacrate Brexit-ului se va desfăşura în perioada 8 – 10 noiembrie. Începerea acestei noi runde de negocieri cu UE va fi aşadar amânată cu o zi faţă de calendarul iniţial.

Citeşte şi: Opt morţi în primul atac TERORIST comis la New York după 2001

Oficialul britanic a adăugat că aceste discuţii vor reprezenta ‘prima ocazie de a analiza starea lucrurilor’ după summitul UE din 19-20 octombrie de la Bruxelles şi că Londra doreşte intensificarea negocierilor.


Cele trei dosare prioritare sunt factura ‘divorţului’ dintre UE şi Marea Britanie, drepturile cetăţenilor europeni de pe teritoriul britanic şi ale cetăţenilor britanici din UE post-Brexit şi problema frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

La summitul din 19-20 octombrie, liderii statelor membre au dat undă verde începerii pregătirilor pentru un acord privind viitoarele relaţii comerciale între UE şi Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.